Un român a murit, iar cinci sunt răniţi grav după ce un autocar a căzut într-o râpă în Bulgaria

Un român a murit, iar cinci sunt răniţi grav după ce autocarul în care se aflau a căzut într-o râpă din Bulgaria, în apropiere de Veliko Târnovo, doi dintre răniţi urmând să fie aduşi cu elicoptere SMURD în România, a declarat dr. Raed Afarat, secretar de stat în MAI.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereAutocarul, care deservea o firmă de turism din Bucureşti, transporta turişti români care se întorceau dintr-o vacanţă petrecută în Turcia, la Kuşadasi.

Duminică dimineaţă, într-o zonă muntoasă din Bulgaria, mai precis la Pasul Republika, autocarul a ieşit de pe carosabil şi a căzut într-o râpă.

În urma accidentului, un om a murit, iar cinci sunt răniţi grav, a precizat dr. Arafat.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), răniţii au fost transportaţi la spitale din Bulgaria, iar doi dintre ei ar urma să fie aduşi la Bucureşti, cu elicoptere SMURD.

"Din primele informaţii, carosabilul era umed la ora accidentului şi se pare că şoferul ar fi intrat cu viteză prea mare într-o curbă", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

La locul accidentului s-au deplasat ataşatul pe afaceri interne al României şi reprezentanţi ai Consulatului.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate