Un turist a surprins momentul în care Roxana Donisan este atacată de rechin. Tatăl ei a povestit toate detaliile: „Acolo a înhățat-o rechinul. Sunt poze făcute”

Părinții Roxanei Donisan se pregătesc de înmormântare. Rămășițele româncei ucise de rechin vor fi aduse în România în circa o săptămână.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Mama și tatăl Roxanei Donisan nu-și pot reveni din șocul provocat de moartea tragică și total neobișnuită a fiicei lor. Suceveanca în vârstă de 40 de ani a fost atacată de un rechin pe când se afla în apa Mării Roșie, foarte aproape de mal.

Nu a avut nicio șansă în fața prădătorului marin care pur și simplu a sfâșiat-o de vie. 

Părinții femeii au aflat de incident de la televizor, însă nu au suspectat nicio secundă că este vorba chiar despre fiica lor. După ce poliția le-a bătut la ușă și-au dat seama că sunt în mijlocul unei tragedii. Ultima oară când au auvit vești de la Roxana a fost pe 28 iunie, iar pe 1 au aflat veștile care și acum le dau fiori. 

„Îi plăcea foarte mult în Egipt, la Hurghada. Înainte de pandemie a făcut filmări cu delfini, scufundări. Azi (nr luni) trebuia să se întoarcă. Joi am vorbit ultima oară cu ea, iar ultimul mesaj scrisa a fost pe 28 iunie, la ora 14.44...(...)

Am aflat duminică de la ştiri că o româncă a murit mâncată de rechin, apoi după două ore că are în jur de 40 de ani.

A venit apoi poliţia să ne ia date personale şi să ne înştiinţeze că va lua cu noi legătura consulul din Egipt. Am realizat atunci că era vorba de fata noastră”,  a povestit Gheorghe pentru monitorulsv.ro.

Citeste si: Cine este Laurențiu Duță. „Eram la panoul de onoare al şcolii. Îmi spunea că din când în când mai trecea să-mi vadă poza."- kfetele.ro

Citeste si: Ce a făcut fiul lui Arșinel după ce a murit marele actor! Imaginile au apărut pe internet..- bzi.ro

Tatăl Roxanei Donisan: „ Nimeni de pe vapor nu a avut curaj să se arunce în apă să o salveze”. Părinții ei se pregătesc să-și înmormânteze fiica

Roxana Donisan se afla pentru a treia oară în Egipt. Se știa până acum doar că a fost a doua victimă a rechinului, după turista austriacă, însă nu se cunoșteau prea multe detalii legate de moartea ei. Ea a fost atacată de prădătorul marin la circa 600 de metri de locul primei tragedii. Acum ies la iveală noi informații.

Citeste si: Autoritățile din Egipt ar fi încercat să mușamalizeze cele două atacuri ale rechinului! Românii care s-au întors de acolo fac acuzații grave

 

Se pare că un turist  de pe un vapor a văzut întreaga scenă parcă desprinsă dintr-un film de groază, iar după ce a imortalizat momentul a anunțat autoritățile. Se pare că românca nu s-a aventurat deloc în larg, ci era la 2 metri de țărm. 

Familia așteaptă acum ca trupul neînsuflețit al fiicei lor să fie adus înapoi în țară pentru a o înmormânta creștinește. 

Citeste si: "Familia nu a bănuit. Sunt devastați, singurul copil" O prietenă face dezvăluiri din trecutul Roxanei Donisan. De ce plecase femeia pe cont propriu în Egipt

„A ajuns până la geamandură unde apa este de maximum 2 metri. Acolo a înhățat-o rechinul. Sunt poze făcute de un turist de pe vasul care era imediat dincolo de geamandură (…) El a alertat autoritățile, dar nu a putut să facă nimic, doar să se uite. Nimeni de pe vapor nu a avut curaj să se arunce în apă să o salveze.

Azi am făcut toate demersurile pentru certificatul de deces și aducerea ei acasă. Domnul consul mi-a promis că într-o săptămână o aducem”,  a mai spus trist omul pentru sursa citată.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Ultimul mesaj al Roxanei, femeia ucisă de rechin în Egipt, pentru părinții ei. Le-a transmis sms-ul prin intermediul unei vecine, care avea telefon performant: "Era ultimul...

„A fost găsită pe corali. Trupul ei era desfigurat" Noi indicii despre cazul româncei atacată de rechin în vacanța din Egipt. Ea ar fi fost, de fapt, prima victimă

Imagini din vacanță cu Roxana, femeia ucisă de rechin în Egipt. Detalii exclusive despre locurile în care a fost românca

8 zodii trebuie să profite de luna Octombrie. Horoscopul lunii Octombrie le aduce doar vești bune

CUTREMUR VALUTAR în toată lumea! Acum s-a anunțat ce se va întâmpla, de fapt

Cine este Ianula Duță, soția lui Laurențiu Duță. “M-au atras ochii imediat şi faptul că era retrasă, cuminţică."

Veste esențială pentru toate femeile din Rusia. Vladimir Putin a decis

Doliu în sportul românesc! A murit un fotbalist cu peste 100 de meciuri în Liga 1! A făcut infarct chiar pe teren!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies