Unde își petrec Crăciunul vedetele din România. Care este destinația preferată a celebrităților de la noi

Sărbătoarea Nașterii Domnului este un moment minunat și unic, care strânge toată familia la masă. La fel procedează și vedetele din România, care își petrec Crăciunul după bunul plac.

Autor: Alexandra Nistor

In articol:

Este al doilea Crăciun pe care îl petrecem în pandemie, lucru care ne afectează și ne limitează în anumite lucruri.

În aceeași categorie fac parte și vedetele, care sărbătoresc Crăciunul în familie, cu prietenii sau altfel. Despre cum arată sărbătorile de iarnă în familiile lor, despre profesie, speranţă şi dorinţe ce aşteaptă să fie îndeplinite, aflați mai jos.

Unde își petrec vedetele din România Crăciunul

1. Diana Dumitrescu

unde isi petrece diana dumitrescu craciunul

Diana Dumitrescu

[Sursa foto: https://www.instagram.com/dianaidumitrescu/]

Actrița își amintește cu drag episoadele din copilărie, când mergea la colindat. Tot în interviuri, Diana Dumitrescu a precizat că ține foarte mult la tradiția de a sta împreună cu cei dragi, fapt pentru care va petrece Crăciunul alături de iubit și familie.

"Îmi amintesc că în copilărie, de Crăciun, o ajutam pe mama să facă prajituri în timp ce ascultam colinde, însă una dintre amintiri, poate cea mai dragă, care mă bucură de fiecare dată când îmi vine în minte, este legată de seara de colindețe.

Într-un an am mers eu cu frații și cu părinții mei să ne colindăm toți prietenii de familie. A fost o surpriză plăcută pentru toată lumea, a fost un Crăciun foarte frumos și, în plus, am făcut și foarte mulți bani de colindețe. Acum, pentru că mi-am amintit acest obicei drag, cred că îmi voi lua frații, pe Alin și poate reușesc să o conving și pe mama, și mergem, din nou, să colindăm, cel puțin pe la rude”, a declarat frumoasa actriță.

2. Doinița Oancea

unde isi petrece doinita oancea craciunul

Doinița Oancea

[Sursa foto: https://www.instagram.com/doinitaoancea/]

Doinița Oancea este una dintre vedetele pentru care Crăciunul înseamnă timp cu familia și nimic mai mult. Actrița a declarat și povestit că, în fiecare an, de Crăciun, merge acasă și împodobește bradul  alături de părinții săi. Vedeta are acest obicei încă de la vârsta de 5 ani, deci de atunci nu a ratat niciun Crăciun departe de familie, pe care acum o ajută cu ce poate, în vederea pregătirilor de sărbătoare.

Citeste si: Ce gătește Simona Suhoi (ex-Sensual) de Crăciun? ”Nu mănânc sarmale și nici carne de porc”! EXCLUSIV

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia Mitoșeru...- bzi.ro

3. Elena Ionescu

unde isi petrece elena ionescu craciunul

Elena Ionescu, fosta solistă a trupei Mandinga, ne-a povestit că anul acesta Moș Crăciun i-a îndeplinit o dorință mult așteptată, aceea de a cânta și de a fi, în același timp, alături de familie.

"Abia aștept ca în seara de Ajun să împodobesc bradul, este un obicei tare drag pe care îl urmăm, și abia aștept să gust din bucatele gătite de mama, mai ales din tradiționala baclava pe care o pregătește, dar asta abia pe 25 decembrie, așa cum cere tradiția, după ce se încheie postul”, povestea vedeta.

4. Ami

unde isi petrece ami craciunul

AMI

[Sursa foto: https://www.instagram.com/ami_official_insta/]

Frumoasa cântăreață petrece sărbătorile alături de familia ei în fiecare an. Ami merge până în Maramureș, la bunica ei, loc cu o însemnătate uriașă pentru artista care abia așteaptă bucatele tradiționale făcute de bunica. Ami ne-a mărturisit că, deși este la o vârstă înaintată, bunica ține pasul cu tehnologia și folosește diferite aplicații de socializare.

„Sunt înnebunită după sarmale. Nu vă gândiți la altceva. Bunica mea face niște sarmale grozave, salată de boeuf, fripturică, cum se face pe la Maramureș. Mă întreb cum are atât de multă energie, a rămas singură, e cu gospodăria", a povestit femeia la emisiunea "Vorbește lumea".

Citeste si: „Dăruiește Crăciun!”, alături de vedetele Kanal D! „Există copii care nu au ce pune pe masă în seară de Crăciun, pentru care o jucărie reprezintă un lux”

Maramureș rămâne destinația preferată a celebrităților de la noi

Maramureşul rămâne destinaţia preferată a vedetelor  pentru Crăciun. În fiecare an, multe dintre persoanele publice din ţară, dar şi din străinătate aleg să petreacă în mod tradiţional.
Să nu vă miraţi aşadar când veţi da nas în nas la Budeşti, la Şuior sau la Sighetu Marmaţiei de vedete pe care le-aţi văzut până acum doar la televizor.

Câteva dintre vedetele care și-au petrecut Crăciunul în inima Maramureșului sunt Elena Lasconi, Nea Mărin, Eugen Tomac și Florin Chilian.


Surse: unica.ro, playtech.ro, emaramures.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies