kanald.ro
Stiri
Unul dintre ranitii din Colectiv face CONFESIUNI ULUITOARE la trei luni dupa tragedie! "Viata mea s-a schimbat, iar imaginile din noaptea aceea nu o sa se stearga prea usor"
Cătălin Ilniţchi, unul dintre ranitii din Colectiv, a facut marturisiri emotionante la trei luni dupa tragedia din "clubul mortii".
Trei luni a petrecut Catalin Ilnitchi in spital. A fost o perioada dificila, insa daca pana acum i-a fost „reparat” trupul, de acum urmeaza recuperarea emotionala. Fotograful nu va putea uita prea usor clipele de cosmar petrecute in Colectiv.
„Cele trei luni de zile au fost destul de dificile, pentru că am fost o lună în comă, iar apoi am fost transferat în Israel. După ce m-am întors în ţară, evoluţia mea şi-a urmat cursul firesc, conform aşteptărilor medicilor. La întoarcerea în ţară a început alergătura către diverse instituţii ale statului pentru a-mi putea obţine un concediu medical, pentru a putea să încep un program de recuperare. Viaţa mea s-a schimbat şi imaginile din noaptea aceea pe care însă le am în cap nu o să se şteargă prea uşor.
Eu acum încerc să îmi văd de recuperarea mea şi încerc să mă gândesc cât mai puţin la momentul acela. Din momentul în care m-am trezit din coma indusă a fost la fel de limpede ca şi acum. Eu din momentul în care m-am trezit mi-am adus aminte ce s-a întâmplat, dar să speculez pe marginea… ce s-a întâmplat în mod oficial, ce au descoperit anchetatorii, asta nu pot să o fac. Eu când am ajuns la club pentru a face fotografii, totul era deja montat, nu ştiu cine ar fi montat”, a declarat Catalin pentru Romania TV.