UPDATE PSD cere anularea alegerilor în Capitală. Dan Tudorache: „Nu mai cer renumărarea. E bătaie de joc! Cer reluarea alegerilor”

Gabriela Firea cere repetarea alegerilor, după apariţia în spațiul public a unor imagini în care mai multe persoane par că umblă la sacii cu voturi, la Sectorul 1 al Capitalei. Poliția face cercetări în acest caz.

Distribuie pe:

Autor: Loredana Dobre

ACTUALIZARE: PSD cere anularea alegerilor în Capitală. Social-democrații vor cere Biroului Electoral al Sectorului 1 anularea alegerilor în Capitală. Ei spun că votul din 27 septembrie a fost fraudat. 


In articol:

Nu mai cer renumărarea. E bătaie de joc! Cer reluarea alegerilor. Ce să mai renumăr? Ştiu eu ce au făcut afară? (…) Acel candidat USR mergea printre saci… Vă daţi seama că având astfel de imagini… trebuia să depui dovezi într-un anumit termen. Păi dacă noi am descoperit acum ce s-a întâmplat. Termenul a trecut. În cursul zilei de astăzi voi face sesizare la BEC. (…) Să cer anularea alegerilor la Bucureşti. S-a viciat votul primarului general (…) Nu cred că cineva care vede acele imagini… sunt indubitabile”, a mai spus Dan Tudorache.

Știrea inițială

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, cere repetarea alegerilor, după ce un post de televiziune a făcut publice mai multe imagini în care persoane umblă la sacii cu voturi în Sectorul 1. Autoritățile spun că voturile se află într-o zonă restricţionată şi nimeni nu a avut acces. Poliţia a demarat o anchetă.

Gabriela Firea face acuzații grave pe contul personal de Facebook. Ea susține că membrii USR PLUS au scos din sală mai mulți saci cu voturi. „Noaptea ca hoţii! Imagini şocante! Fraudă dovedită! Membri USR-Plus cotrobăie în sala cu sacii plini cu voturi. Şi chiar iau saci şi îi scot din sală. Dacă organizam noi alegerile de o asemenea manieră penală, era toată lumea în stradă! Lucrurile nu pot rămâne aşa! Trebuie informate toate organismele internaţionale! Alegerile trebuie repetate!!”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Gabriela Firea.

Citeste si: Planul de redresare UE. Viktor Orban, către Merkel: Ce îmi ceri tu, Angela, este suicid! - evz.ro

Citeste si: OMS trage un semnal de alarmă: “Vaccinurile nu vor ajunge la timp” - bzi.ro

Reacția autorităților

Jandarmeria Bucureşti a transmis că nu s-a intrat în zona securizată în care sunt păstrate voturile.  „Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale este asigurată cu post permanent de protecţie. Accesul în zona respectivă este restricţionat pe timpul cât aceasta este sigilată şi permis doar celor care au acest drept. Persoanele care au intrat în clădirea în care se află şi Biroul Electoral, au fost legitimate şi nu li s-a permis accesul în zonă acestea părăsind incinta. Nimeni nu a pătruns în zona restricţionată”, a transmis, miercuri seară, Jandarmeria Bucureşti.

Imaginile vor fi ridicate şi analizate

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că situaţia este verificată.  „În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Sectorul 1- Secţia nr 4, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au demarat verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis Poliţia Română.

Reacţia USR-PLUS: „Sunt doar nişte loseri disperaţi”

Candidata USR PLUS la Primăria Sector 1, Clotilde Armand, a răspuns acuzațiilor, miercuri seara, tot pe Facebook. Ea spune că imaginile care îi surprind pe membrii USR că sustrag voturi sunt un fake news, pentru că în acel moment se numărau voturile. Armand a anunţat că a sesizat CNA în legătură cu manipularea publicului prin difuzarea acelor imagini.

„Într-o ţară normală domnul Tudorache şi doamna Firea erau arestaţi deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.  ”Televiziunea unui turnător securist şi abonată ani de zile la banii Primăriei Capitalei, pe vremea când PMB era condusă de fosta lui angajată, difuzează imagini false despre membrii USR PLUS care «sustrag saci cu voturi». Fake news! Acele imagini sunt de la procesul de numărare şi persoanele sunt observatori care asistau numărarea. Apoi, orice candidat are dreptul să urmărească procesul de votare şi numărare al votului pe toată perioada procesului electoral.

 Aşa spune legea. Dar dna Firea şi fostul primar nu se pricep la acest proces, ei nu cunosc legea. PSD şi-a trimis azi agitatori la sediul BES 1 iar acum promovează acum ştiri false pentru că au pierdut alegerile. Sunt doar nişte loseri disperaţi. Sper ca procurorii să-şi facă treaba şi le solicit să ne explice cum au ajuns acele imagini din arhiva BES 1 la Antena 3. De asemenea, am sesizat CNA pentru acestă emisiune de dezinformare şi maipulare a opiniei publice. Într-o ţară normală domnul Tudorache şi doamna Firea erau arestaţi deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.  

SURSE: News.ro

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Horoscop 26 Noiembrie 2020: astăzi norocul poate veni din cele mai neobișnuite situații

Alertă la granița României: Se închide tot! Măsurile care intră în vigoare vineri

Adelina Pestrițu și-a scos la licitație rochia de mireasă! Suma incredibilă pe care o cere și ce vrea să facă apoi cu banii

Cine este și cum arată soția lui Giani din Las Fierbinți. FOTO

Nu e glumă! Sora lui Florin Pastramă s-a măritat și și-a schimbat numele în... Verdeață

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies