
In articol:
Dupa ce WOWbiz.ro a publicat in exclusivitate imaginile cu Valentina Pelinel în cârje, în fața unei clinici particulare, vedeta a făcut primele declarați despre starea ei de sănătate. Soția lui Cristi Borcea a povestit pentru o emisiune televizată că a trecut printr-o operație de ligament încrucișat.
În urmă cu 8 ani de zile, Valentina Pelinel a avut un accident la ski, iar vedeta se aștepta ca la un moment dat să treacă prin această operație.„Sunt foarte ok. Am avut o operație de ligament încrucișat anterior și sunt cu piciorul în orteză, mi-e un pic greu să mă mișc. Acum 8 ani mi-am franjurat ligamentul într-un accident la ski și mi-a fost bine 8 ani, am făcut sport, am dus două sarcini și gemelare. Între timp s-a rupt, cum era de așteptat, pentru că eu sunt o persoană activă, fac mult sport, am făcut și sporturi de contact. A trebuit să fac această operație pentru că nu pot să fiu o persană sedentară. Vreau să mă mișc, vreau să fac sport la nivelul la care am făcut până acum și pentru asta era necesară operația”, a declarat Valentina Pelinel.
Valentina Pelinel, după ce a fost externată din clinică
Citeste si: “Eu am leșinat.” Oana Lis, mușcată de o haită de 20 de câini- kfetele.ro
Cristi Borcea s-a asigurat că soția lui este pe mâinile celor mai buni medici
Valentina Pelinel a mai adăugat că soțul ei s-a ocupat exclusiv de locul în care a fost operată. Soția lui Cristi Borcea a fost operată la o clinică particulară, sub supravegehrea unor specialiști care lucrau cu Dinamo.
„Merg trei patru săptămâni în cârje, am orteza pe picior, dar am început deja recuperarea. Soțul meu mi-a adus cei mai buni specialiști, cu care a lucrat la Dinamo. Am încredere că știu ce fac”, a mai spus vedeta.