Valeriu Gheorghiță, adevărul despre eșecul campaniei de vaccinare: „Nu s-au alocat bani”

Coordonatorul campaniei de vaccinare, depre modul în care a fost gestionată campania de imunizare.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Campania de vaccinare anti-COVID a debutat la finalul lunii decembrie 2020, iar de atunci autoritățile și-au pus în plan să convingă cât mai multe persoane să se imunizeze, dar până la momentul actual majoritatea populației din România este nevaccinată. Astfel, se poate spune că a eșuat campania de vaccinare, iar Valeriu Gheorghiță spune și unde a fost pierdută această luptă. 

Coordonatorul CNCAV vorbește despre faptul că dezinformarea a câștigat teren și, deși a încercat pe cât posibil să iasă public și să vorbească despre beneficiile imunizării, nu au fost alocați banii necesari pentru campania de comunicare și informare. 

„Cred că vorbim pe de o parte lucruri care puteau fi făcute în actuala campanie de vaccinare și lucruri care țin de ceea ce se întâmplă la nivelul societății, sunt probleme sistemice pe care foarte greu le putem contracara sau corecta într-un timp scurt de timp. Cred că unde am pierdut lupta este la combaterea dezinformării. Am încercat să avem în mod constant o prezență în pațiul public și să oferim informații de vaccinare, tocmai de aceea săptămânal am organiat conferințe și am răspuns întrebărilor jurnaliștilor. 

Nu s-au alocat bani sau CNCAV nu a avut fonduri pentru campania de comunicare și de informare. Obiectivul campaniei de vaccinare și de informare a fost promovarea încrederii populației în știință și în sistemul medical.

Rolul central îl are corpul medical în definiția lui cea mai largă”, a declarat Valeriu Gheorghiță. 

COVID-19

COVID-19

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia Mitoșeru...- bzi.ro

Bilanț coronavirus, 10 septembrie 2021

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.400 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 211 pacienți au murit.

1.603 persoane sunt internate la ATI. Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.356.640 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Citeste si: Cei care au făcut o formă ușoară de COVID-19 nu trebuie să creadă că pericolul a trecut: „Boala cu simptome ușoare nu imunizează natural”

1.174.783 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.400

de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până duminică, 39.420 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 09.10.2021 (10:00) – 10.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 211 decese (99 bărbați și 112 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din țară. 

Citeste si: Elena Merișoreanu a rămas șocată de ce a văzut în spital, după ce a fost internată cu COVID-19: „Oamenii ăștia chiar nu...”

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.179. Dintre acestea, 1.603 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 447 sunt minori, 416 fiind internați în secții și 31 la ATI

 

 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Ce s-ar putea întâmpla dacă ar apărea o tulpină românească a virusului SARS-CoV-2: „Ar fi cea mai mare tragedie”

Situație critică în București! Incidența COVID-19 se apropie de 14 la mia de locuitori!

Bilanț coronavirus, 10 octombrie 2021. Peste 10000 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

Veștile sunt bune! Acești nativi vor avea parte de surprize

Se rupe noul Guvern PSD - PNL! Marcel Ciolacu a făcut mutarea zilei: Îi urez succes

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Raed Arafat spulberă speranțele tuturor românilor. Ce se va întâmpla de sărbători: „Oamenii trebuie să înțeleagă. Situația este dificilă”

Doliu imens în sportul din România. A murit un campion european și antrenor de renume

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies