Valeriu Gheorghiță, dezvăluirile momentului: „Au fost discuţii să lăsăm Omicron să se răspândească pentru a obţine imunizarea naturală”

Coordonatorul campaniei de vaccinare a făcut o declarație bombă despre răspândirea tulpinii super-mutante a coronavirusului.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Primul caz de infectare cu Omicron pe teritoriul României a fost înregistrat la finalul anului trecut, imediat cum autoritățile au declarai oficial ieșirea din valul patru al pandemiei de coronavirus generat de varianta Delta.

Se pare că ușor, dar sigur, tulpina super-mutantă a virusului SARS-CoV-2 a început să se răspândească pe teritoriul țării noastre, iar de trei zile consecutive autoritățile raportează în jur de 10 mii de cazuri noi de infectare. Aproape toate județele se află în scenariu roșu, inclusiv Capitala și nu este exclus ca restricțiile să fie înăsprite. Totuși, autoritățile decidente au luat în calcul și un scenariu incredibil! 

 

COVID-19

COVID-19

[Sursa foto: PixaBay]

Valeriu Gheorghiță: „Au fost foarte multe discuţii că e foarte bine să lăsăm această variantă Omicron să se răspândească”

Noua tulpină a coronavirusului, descoperită inițial în Africa de Sud, are în componența sa peste 50 de mutații care o fac deosebit de contagioasă, dar nu la fel de agresivă cum este, spre exemplu, varianta Delta, care afecta plămânii într-o proporție foarte mare.

Omicron afectează mai degrabă sistemul respirator superior, iar asta înseamnă simptome mult mai ușoare de boală și o rată de spitalizare și de moarte mai mică.

Citeste si: Horia Moculescu este conectat la un aparat de oxigen. Detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a compozitorului- bzi.ro

Citeste si: După Cristina Șișcanu, toată familia a fost infectată cu COVID! Părinții vedetei au început să se simtă rău: "Sper să trecem cu bine"

Motiv pentru care autoritățile decidente au luat în calcul, la un moment dat, să lase noua tulpină să se răspândească în voie, pentru a obține imunizarea naturală în masă. Ideea a fost abandonată rapid, căci spune coordonatorul campaniei de vaccinare, nu ar fi fost o strategie corectă. 

Citeste si: Bilanț coronavirus, 15 ianuarie 2022! Au fost raportate peste 10 mii de cazuri noi de infectare

„Au fost foarte multe discuţii că e foarte bine să lăsăm această variantă Omicron să se răspândească în momentul acesta pentru că nu e atât de agresivă şi în felul acesta se poate obţine imunizarea naturală a populaţiei. Nu este o abordare corectă, pentru că nu facem decât să facilităm acumularea de noi mutaţii şi creştem şansa vir usului să muteze şi să genereze alte variante care s-ar putea să fie cu probleme mult mai mari şi vom pierde acest potenţial legat de o virulenţă mai scăzută”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Bilanț coronavirus, 15 ianuarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În total, până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.895.833 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 19.117 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.776.122 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 59.212 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 14.01.2022 (10:00) – 15.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 32 de decese (17 bărbați și 15 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.418, cu 72 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 455 de persoane, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 455 de pacienți internați la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 229 sunt minori, 220 fiind internați în secții, similar cu ziua anterioară și 9 la ATI, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies