
In articol:
În urmă cu câteva zile, Constantin Măgureanu și fiul său au apărut împreună la TV, pentru a demonstra Antonio cât este de talentat, dorind să îi calce pe urme tatălui său.
Doar că apariția televizată a celor doi i-a făcut pe cei din fața ecranelor să reacționeze dur.
Nu la adresa cântăreților, ci în vizor au avut-o pe soția folcloristului.Veronica Măgureanu, totul despre accidentul în care a fost implicată în urmă cu doi ani
Veronica Măgureanu se apără, în urma acuzațiilor primite
Concret, în mai multe comentarii lăsate pe rețelele de socializare Vera, așa cum i se spune soției lui Constantin Măgureanu, era acuzată de crimă.
În urma acestor informații care au făcut înconjurul internetului, Veronica a apărut în aceeași emisiune TV, dorind să clarifice situația, fiind conștientă că numele îi este pătat, dar și că familia sa are de suferit.
Citeste si: “Eu am leșinat.” Oana Lis, mușcată de o haită de 20 de câini- kfetele.ro
Conform spuselor sale, da, a fost un accident în urmă cu doi ani, dar nu ea se face vinovată de moartea celui implicat în tragedie.
Atunci, notează ea, circula pe un drum național, cu viteza legală, cu fiul său în mașină, când, brusc, o turmă de oi și ciobanul iau sărit în cale.
Traumele în urma tragediei au fost mari atât pentru ea, pentru fiul ei minor, cât și pentru familia celui care a murit, însă, conform anchetei, nu ea se face vinovată de cele întâmplate.
Motiv pentru care, în urma celor vehiculate recent în spațiul public, cum că ar fi o criminală care s-a urcat beată la volan, Vera a luat atitudine și spune că se va întâlni cu toți cei care o denigrează la tribunal.
Soția artistului mărturisește că îi pare rău pentru cele întâmplate, regretă enorm, dar nu mai vrea să accepte ca ea și familia ei să plătească pentru ceva ce nu a făcut cu intenție.
”Zilele acestea am trăit un coșmar al vieții mele. Totul a plecat de la apariția fiului și a soțului meu în platou, au fost comentarii de la diverse persoane, care deja sunt identificate la poliție. Eu acum doi ani am avut un nefericit accident de mașină, nedorit, i se putea întâmpla oricărui șofer. Vreau să menționez că îmi pare nespus de rău, sunt om, se poate întâmpla în orice secundă oricui. A fost un dosar, s-a finalizat… La 11 noaptea mi-a sărit pe mașină o turmă de oi și ciobanul, eram pe drum național, viteza mea era legală. A fost un șoc pentru mine, o traumă pentru mine și copilul meu minor, cu care eram în mașină. Nu vreau să-mi fie pătat numele, pentru că, dragilor, sunt om, am suflet, nu știți traumele prin care au am trecut alături de copilul meu, nu a fost ușor și simplu deloc. Fumez, beau cafea, dar nu beau și m-au acuzat că aș fi fost băută la volan. Este ușor să stai în spatele unui computer și să tastezi, vreau să stăm față în față, toți au plângere la poliție. Nu-i cunosc pe acești oameni, nu am de ce, eu am făcut exact ceea ce a spus legea, sunt cetățeni care, probabil, ne poartă nouă de grijă. Nu spun că nu-mi pare rău, s-a întâmplat, nu cu voia mea, dar ca să acuzi un om de crimă, de omor, asta ar înseamna că eu voit să merg să caut pe cineva și să-l omor, de aceea se numește accident, eu nu sunt vinovată. Nu accept ca oamenii să mai arunce cu noroi în familia mea, nu trebuie să fiu plăcută de toată lumea”, a spus Vera Măgureanu, în emisiunea lui Cristi Brancu.
Totodată, avocatul Veronicăi Măgureanu susține și el declarațiile acesteia. Bărbatul spune că în urma anchetei desfășurate și încheiate deja de către oamenii legii există un accident, dar nu și o culpă a clientei sale.
De asemenea, avocatul spune că cineva vrea să o denigreze pe Vera, dar pentru cele spuse ori scrise în spațiul public vor răspunde în fața legii, atunci când vor fi nevoiți să aducă și probe pentru declarațiile făcute.
”În dosar s-a efectuat o expertiza tehnică a circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Soluția este una de clasare, nu a putut fi evidențiată vreo culpă a clientei mele în acest eveniment. Trauma există, nu neagă nimeni aceste aspecte. Nu s-a pus problema că ar ascunde ceva, că nu ar vrea să spună, ba dimpotrivă. Ancheta s-a finalizat, în sensul neidentificării culpei. E clar că cineva cu intenție directă face așa ceva pentru a defăima. Urmează ca organele de cercetare să își facă datoria”, a adăugat și avocatul care a reprezentat-o în procesul avut.