
In articol:
Vescan se numără printre cei mai iubiți și apreciați artiști de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, cântărețul a reușit să atragă de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Deși este foarte discret atunci când vine vorba despre viața sa personală, recent, în cadrul unui interviu, tânărul și-a deschis sufletul în fața admiratorilor, vorbind despre relațiile sale, dar și recunoscând dacă
există sau nu vreo domnișoară în viața lui în prezent.Întrebat dacă a fost supărat de fete de-a lungul timpului, Vescan a răspuns mândru că a fost un norocos din punct de vedere al vieții amoroase, căci a avut numai relații lungi.
Ei bine, însă, cântărețul este liber de trei ani și spune că vrea să mai fie burlac o perioadă de timp pentru a se dedica în totalitate carierei, dar și pentru a avea timp pentru el.
„Am fost cam norocos, am avut relații lungi, acum sunt liber de trei ani, dar mai merg doi, trei aici. Da, eu nu mă plictisesc singur, să simt o nevoie de vorbit constantă. Probabil, de la o vârstă, o să am și eu mai mare nevoie. Am avut și relațiile astea lungi, și atunci cumva nici nu pot să zic că am nevoie de spațiu, că nu te încurcă nimeni.
Motivul pentru care Vescan a luat o pauză de la muzică
Vescan a trecut printr-o perioadă grea, fiind nevoit să stea departe de scenă ceva timp. Concret, artistul s-a confruntat cu probleme de sănătate și a făcut numeroase investigații pentru a descoperi, într-un final, diagnosticul.
Citeste si: Prognoza meteo până la începutul lunii martie: Când vom scăpa de frig?- radioimpuls.ro
Ei bine, după mai multe cercetări medicale s-a depistat că, de fapt, tânărul avea doar o sinuzită, pe care a tratat-o în câteva luni.
"Mă luptam cu o piesă în studio și, la scurt timp după, cred că am avutun drum până la Cluj și când m-am întors mi se activase o fostă sinuzită din copilărie. Am avut o problemă cu sinuzita asta, mi se umflase capul și nu-mi trecea la primele 2-3 tratamente. A trebuit să fac și un CT cu contrast (nr. tomografie computerizată cu substanță de contrast), iar ăsta nu era un semn bun.(…) Ce n-aș vrea niciodată în viața asta e să-mi văd videoclipurile de mare succes și eu să fiu în spital. (…) În capul meu, cu imaginația mea nebună, cine știe… aveam tumori. Eu dădeam vina pe muzică pentru că am considerat că sinuzita asta a revenit din cauza faptului că eu, dând totul pentru muzică, nu m-am îngrijit. Și am slăbit și atunci s-a activat și chestia asta.", a povestit Vescan, în podcastul lui Cătălin Măruță.