Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat vestea pe care o așteptau de ceva vreme firmele românești afectate de pandemia de coronavirus.
Veste bună pentru firmele românești afectate de pandemia de COVID-19. Florin Cîțu tocmai a făcut anunțul
Florin Cîțu, veste bună în plină pandemie
Florin Cîțu a declarat, joi seară, că România a primit de la Comisia Europeană vestea că firmele afectate de criza economică generată de pandemia de COVID-19 pot cumula două tipuri de credite oferite de stat.
„Referitor la IMM Invest, programul este foarte bun şi este o schemă de ajutor de stat care a fost aprobată de Comisia Europeană, pe când alte ţări nu au avut această schemă. Avem o problemă de IT.
În câteva zile, programul va reporni. În această seară am modificat puţin normele, pentru că am mai primit de la Comisia Europeană încă o relaxare: clienţii pot să cumuleze creditul pentru investiţii cu linia de credit pentru capital de lucru şi pot avea acces la mai mulţi bani, să le cumuleze pe cele două. IMM Invest este un program făcut pentru minimum 40.000 de IMM-uri.
În România, astăzi, sunt bancabile în jur de 12, 13, maxim 15.000 de IMM-uri. Deci, ne-am luat o marjă faţă de numărul de IMM-uri bancabile mare. În aşa fel arătăm clar că acele IMM-uri care nu ar fi putut să ia credite astăzi vor putea să acceseze aceşti bani.În această seară, în ședința de de Guvern, am modificat un pic normele pentru IMM INVEST, pentru că am primit o relaxare de la Comisia Europeană. Clienții pot să cumuleze creditul pentru investiții cu cel cu linia de credit pentru capital de lucru. Pot să aibă acces la mai mulți bani și să le cumuleze pe cele două.”, a declarat Florin Cîțu, la TVR 1.