Vesti bune! Prognoza meteo pe trei zile. Vremea se incalzeste

Autor: A.N.C.
 
Meteorologii anunta vreme buna in urmatoarele zile. Vremea este predominant frumoasa, iar temperaturile in continua crestere.
 
PROGNOZA METEO. Luni, vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei şi noaptea. Unele înnorări, dar numai izolat averse şi descărcări electrice vor fi posibile, după-amiază, în zona de munte.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 grade în estul Transilvaniei şi 28 grade în Câmpia de Vest, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute în depresiuni. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
 
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade.
 

 

 
Marţi, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi în prima parte a nopţii, când local în zona de munte şi izolat în restul teritoriului, vor fi averse şi descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 grade în nordul litoralului şi 30 de grade în sudul Moldovei, poate şi în Câmpia de Vest, iar cele minime între 7 şi 17 grade. Izolat, în zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă.
 
În Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, la această dată.
Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade.
 
Miercuri, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, dar va deveni în general instabilă. Din orele amiezii, în regiunile nordice, centrale, estice şi la munte vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar condiţiile pentru astfel de fenomene, vor fi reduse. Temperaturile maxime vor avea valori de la 23...24 de grade pe litoral, până în jur de 32 de grade în vestul şi sud-vestul ţării, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade.
 

 

 
În Bucureşti, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales după-amiaza, când va creşte probabilitatea de apariţie a averselor şi descărcărilor electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.
 
Distribuie pe:
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies