Veştile proaste de la meteorologi continuă! CODUL PORTOCALIU de ninsori a fost PRELUNGIT

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, joi, Codul portocaliu de precipitaţii abundente, ninsori şi vânt puternic pentru aproape toată zona Moldovei, până vineri, la ora 15:00.

Autor: T.S.

Potrivit meteorologilor, joi, între orele 11:00 — 15:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, în 12 judeţe din nord-estul şi centrul ţării, respectiv: Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Argeş (în nord) şi Sibiu (în sud).

Astfel, în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precum şi în zona joasă a judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, va ninge şi se va depune strat de zăpadă consistent.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 kilometri/oră, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70 — 80 kilometri/oră, viscolind zăpada. Se vor cumula cantităţi de 30 — 45 litri/metrul pătrat.

De asemenea, a fost emis Cod portocaliu de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori şi depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei şi a Carpaţilor Orientali şi Meridionali, pentru intervalul 20 aprilie, ora 15:00, 21 aprilie, ora 9:00

Astfel, în cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitaţii însemnate cantitativ şi se vor cumula local 50 — 60 l/mp. La începutul intervalului, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar din cursul nopţii de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
 

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Odios! Ai crede că e o tânără incredibil de sexy, însă te-ai înşela! Cum arată femeia asta după ce nu s-a epilat UN AN DE ZILE

Dramatic! Trei copii au murit într-un incendiu teribil!

Danuta, despre drama traita in Anglia: "Doar sora mea stia ce viata am eu!" Ce a povestit tanara la "Bravo, ai stil! Panorama" e emotionant Video

Horoscop Zilnic Duminică 16 Mai 2021: Astăzi puteți simți o dorință puternică de a începe un nou proiect sau o nouă colaborare

Anunț pentru toți cei care s-au vaccinat cu Pfizer! Abia acum s-a aflat adevărul despre vaccin

SCANDAL MONSTRU! Final de drum pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda! Ce s-a întâmplat este complet neașteptat

3000 de rachete lansate către Israel. „Hamas desfășoară un atac intens”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies