
kanald.ro
Exclusiv
Avea doar 3 ani și era în brațele mamei atunci când întreaga ei lume s-a năruit. Fetița Teodorei, martoră involuntară la o tragedie greu de imaginat, se află acum într-un moment de cumpănă care îi poate marca profund întreaga viață. Ce poate înțelege un copil atât de mic dintr-o astfel de traumă? Și, mai ales, cum pot adulții din jur să o ajute să își refacă un echilibru fragil?
Pentru a înțelege mai bine drama nevăzută din spatele ochilor unui copil atât de mic, am stat de vorbă cu psihologul Keren Rosner. Concluziile sunt tulburătoare, dar și esențiale pentru orice familie sau sistem care îngrijește un copil traumatizat.
„Este foarte complexă starea în care este copilul”, spune psihologul. „Pe de o parte, e foarte important cum a fost consiliat copilul și cum i s-a oferit suport psihologic, pentru că un specialist ar putea să intervină și să îl facă să interiorizeze ceea ce s-a întâmplat într-un mod cât mai ușor și să-i dea posibilitatea să rămână funcțional.”,
Copiii foarte mici nu au o noțiune clară despre moarte.
„La 3 ani, copilul nu are noțiunea încă de moarte și nu înțelege. Faptul că nu a participat la înmormântare este un fapt bun, este bine că a rămas într-un mediu pe car îl cunoștea, cu o persoană cunoscută și depinde de ce i s-a explicat și cum i s-a explicat”, adaugă Keren Rosner.
Într-o astfel de situație, intervenția adultului este decisivă. Copilul trebuie protejat, dar și înțeles.
„Imaginile nu i se pot șterge, dar fiind foarte mică, ele pot fi voalate, pot fi diminuate. Impactul probabil va fi în timp, când va înțelege ceea ce s-a întâmplat și când va face niște asocieri mult mai precise și mai dure”, explică psihologul.
Poveștile care aduc mângâiere pot fi un scut temporar. „De obicei copiilor li se spun anumite lucruri care să-i liniștească și care să-i întărească.
Totul depinde însă de reacțiile copilului, de întrebările lui și de capacitatea adultului de a răspunde cu empatie, adaptat vârstei.
„Este foarte important să fie protejat și ghidat, astfel încât el să interiorizeze ceea ce s-a întâmplat dar într-o formă mai suportabilă de el, într-o formă pe care să o accepte. Sigur copilul întreabă și îi duce dorul mamei, dar trebuie pe cât posibil suplinită atenția și iubirea de ceilalți adulți”, mai spune psihologul.
Rănile profunde nu se vindecă ușor. Dar copilul poate învăța, în timp, să trăiască cu dorul și să înțeleagă, în felul lui, ce înseamnă pierderea. Important este ca în acest proces fragil să fie ținut de mână de cineva care îl iubește – și de un specialist care știe cum să îi păstreze copilăria cât mai întreagă.