VIDEO Imaginile groazei de la UPU Brașov! Paturile pentru bolnavii COVID sunt arhipline: „Oameni ca mine aşteaptă din clipă-n clipă să plece din lumea asta”

Bolnavii COVID au sufocat spitalele. Cazurile grave sunt tot mai dese.

UPU Brașov
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Situația epidemiologică în România este tot mai gravă. Ieri, 11 aprilie, a fost înregistrat un nou record negativ pe secțiile de ATI. Peste 1.500 de pacienți infectați cu coronavirus au nevoie de Terapie Intensivă, iar spitalele sunt deja arhipline.

Cadrele medicale aproape că nu mai fac față volumului mare de pacienți COVID care ajung în unitățile medicale cu probleme respiratorii. Sunt specialiști care consideră chiar că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus raportat zilnic nu este cel corect! S-ar putea ca în realitate, spune Beatrice Mahler, managerul spitalului Marius Nasta din Capitală, numărul să fie, de fapt, mult mai mare: „Cred că sunt mai multe cazuri decât cele raportate. Cred că sunt 20.000 pe zi”.

Iată un caz care a fost exemplificat în imagini. Este vorba despre situația de la UPU Brașov. Paturile sunt pline tot timpul, iar imediat cum se elibereaza unul, un alt pacient îi ia locul. 

UPU Brașov
UPU Brașov[Sursa foto: Captură video ]

UPU Brașov, plin de pacienți COVID

Situația este foarte gravă în mai toate spitalele din țară.

Pacienții care nu mai au loc în spitale sunt îngrijiți la camera de gardă sau chiar în ambulanțe. 635 de pacienți erau asistați în cadrul Unităților de Primiri Urgențe, la nivel național, conform ultimei raportări oficiale din 11 aprilie. 

Departamentul pentru Situații de Urgență a realizat un scurt videoclip în care arăta situația de la UPU Brașov, din 9 aprilie 2021. 

Citeste si: Când scăpăm de purtarea măștii în spațiile deschise. Iată ce spune ministrul Sănătății- bzi.ro

Citeste si: O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în România

În acest video este prezentată situația din UPU Brașov, în data de 9 aprilie 2021. Din păcate, aceasta nu este o situație singulară, ci este realitatea în care se află toate UPU-urile din țară.

Majoritatea cazurilor prezente în UPU sunt medii și grave.

Principala problemă identificată este aceea că pacienții ajung târziu la spital, deși aveau simptome sugestive de câteva zile.

Tocmai din acest motiv, Departamentul pentru Situații de Urgență a realizat scurte video-uri în mai multe Unități de Primiri Urgențe din București și din țară, pentru a prezenta situația dificilă existentă la nivelul departamentelor de urgență, ca urmare a creșterii numărului de pacienți confirmați cu noul Coronavirus care necesită internare pe Secțiile de ATI”, este mesajul di dreptul imaginilor aboslut înfiorătoare. 

Situația COVID-19 în România, 11 aprilie 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.302 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Citeste si: ALERTĂ! O nouă epidemie amenință omenirea. Ce au descoperit cercetătorii: „Numărul cazurilor se va dubla”

 În intervalul 10.04.2021 (10:00) – 11.04.2021 (10:00) au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.500. Dintre acestea, 1.531 sunt internate la  ATI.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Vaccinarea în România! Aproximativ 60.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Florin Cîțu, anunț îngrijorător pentru români: „Mai avem doar șase locuri libere la ATI”

Vlad Voiculescu, prima reacție în scandalul de la Spitalul Foișor: „S-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor!”

Luna în Gemeni aduce schimbări foarte bune pentru 5 zodii

O cunoscută prezentatoare de la Pro TV, îndrăgostită de Bendeac. Actorul a dat-o de gol: Eu nu i-am întors sentimentele

BOMBĂ! Cine este IUBITUL actual al Danei Budeanu! Este ȘOC TOTAL în lumea politică

Motivul ciudat pentru care a fost arestat Bill Gates. FOTO

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies