VIDEO | Mărturii terifiante după prăbușirea avionului ucrainean în Iran

Atacurile lansate de Iran asupra a două baze militare americane din Irak au însemnat doar începutul unei perioade de foc! La scurt timp de la bombardamente, un avion Boeing 737 cu 176 de oameni la bord s-a prăbuşit imediat după decolare şi nimeni nu a supravieţuit. Autorităţile au anunţat iniţail că ar fi vorba despre o defecţiune tehnică, dar au retras apoi comunicatul. În plus, oficialii iranieni refuză să predea cutia neagră şi există martori care au văzut avionul în flăcări în timp ce se afla in zbor şi care nu au exclus varianta ca incidentul să aibă legătură cu tensiunile dintre Statele Unite şi Iran.

Distribuie pe:

Autor: A.B.G.


In articol:

Aeronava, un Boeing 737, aparţinea companiei Ukraine International Airlines şi se îndrepta către Kiev.

La nici două minute după ce a decolat de pe aeroportul internaţional din Teheran, cu rezervoarele pline, unul dintre motoarele avionului a fost cuprins de foc, iar pilotul nu a mai putut ţine aeronava sub control.

In imaginile filmate de un martor se poate observa cum avionul este în flăcări, în zbor, şi se îndreaptă cu viteză către sol.

Aeronava s-a prăbuşit de la 2.500 de metri altitudine, iar la sol, au rămas doar bucăţi de fier şi trupurile celor 176 de oameni aflati la bord: 167 de pasageri și 9 membri ai echipajului.

Citeste si: Doliu şi pierdere grea în PSD! A fost răpus de Covid-19 la doar 56 de ani - evz.ro

VIDEO | Mărturii terifiante după prăbușirea avionului ucrainean în Iran

MARTOR ACCIDENT: Era ora 6.00 când am auzit o explozie. Eram pe drum către muncă, insă m-am intors şi am ajuns aici după 10 minute. Când am ajuns aeronava şi pasagerii erau împrăştiaţi în bucăţi peste tot. Singurul lucru bun este că pilotul a reuşit să direcţioneze aeronava lângă un teren de fotbal, nu peste locuinţe.

Cu câteva ore inainte de tragedie, Iranul atacase cu rachete două baze americane situate în Irak. Iniţial oamenii au crezut că totul ar avea legătură cu tensiunile dintre cele două ţări.

MARTOR: Mă uitam la ştirile despre Iran care a atacat cu rachete bazele Statelor Unite. După 10 minute am auzit o explozie uriaşă şi toate casele au început să se cutremure. Era foc peste tot. Iniţial am crezut că americanii au răspuns atacului şi am fugit în pivniţă să mă ascund.

Citeste si: Trump: Cât sunt eu preşedinte, Iranului nu i se va permite să deţină arma nucleară

Ambasada Ucrainei de la Teheran a exclus posibilitatea unui atac terorist, menționând că avionul s-a prăbușit din cauza unei defecțiuni tehnice la motor. Ministerul de Exerne de la Kiev a făcut publică lista pasagerilor, pe naționalități.

Este vorba despre 82 de iranieni, 63 de canadieni, 10 suedezi, patru afgani, trei germani și trei cetățeni britanici, la care se adaugă 11 cetățeni ucraineni.

Părinţii unuia dintre membrii echipajului au rămas şocaţi după ce au aflat că fiul lor se numără printre victime.

Ancheta acestei tragedii aviatice este în plină desfăşurare. Până acum autorităţile au reuşit să găsească cutia neagră a aeronavei şi au trimis-o la verificări.

Citeste si: Numeroase companii aeriene îşi suspendă survolarea spaţiilor aeriene ale Irakului şi Iranului


Citește și:

Florin Salam i-a trădat pe Duduieni! A mers să cânte pentru clanul Sadoveanu, bănuit că ar fi premeditat asasinarea lui Emi Pian

O femeie i-a fost alături iubitului ei din închisoare timp de 13 de ani, iar acum s-au căsătorit! Povestea incredibilă a unei foste campioane care a renunțat la tot pentru iubire

Premierul Ludovic Orban anunță închiderea școlilor, pentru a pregăti secțiile de votare

VIDEO| Noua cale ferata care va uni Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, proiect din care a facut parte si RNT

Un preot a fost condus pe ultimul drum de familia greșită. Răpus de COVID-19, rudele l-au încurcat și au aflat prea târziu că a fost înmormântat de o altă familie

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies