VIDEO Scandalos! Steven Seagal a susţinut un concert pe o scenă decorată cu drapelul separatiştilor proruşi

Steven Seagal, star al filmelor de acţiune, şi trupa sa de blues au susţinut un concert sâmbătă seară cu ocazia unui eveniment organizat de motocicliştii din Sevastopol, oraş-port la Marea Neagră din Peninsula Crimeea, ataşată la Rusia în urma unui referendum organizat în luna martie.

Distribuie pe:

Autor:

Drapelul "Republicii populare Doneţk" autoproclamate, principalul bastion al separatiştilor proruşi din Ucraina, era abordat într-un colţ al scenei.

Potrivit agenţiei de presă ruse RIA Novosti, actorul american a spus că a venit în Crimeea deoarece muzica îi uneşte pe oameni.

Cu toate acestea, Steven Seagal a fost exclus de la un festival de blues din Estonia în această vară, din cauza sprijinului său pentru ataşarea Crimeii la Rusia.

Într-un interviu acordat în luna martie unui ziar rusesc, Steven Seagal a spus că dorinţa preşedintelui Vladimir Putin de a-i proteja pe ruşii din Crimeea "cât se poate de rezonabilă".fara descriere

Actorul american şi Vladimir Putin, care întreţine imaginea unui om puternic, sunt prieteni de mulţi ani şi se întâlnesc cu regularitate, a precizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, anul trecut, cu ocazia unei vizite întreprinse de Steven Seagal la Moscova pentru promovarea artelor marţiale.

Steven Seagal, expert în aikido, a vorbit la rândul său de Vladimir Putin, care deţine la rândul său centura neagră la judo, ca despre un prieten pe care îl consideră ca pe un frate.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate