Vlad, sezonul 4, PROGRAM TV. Vezi care sunt zilele de difuzare ale serialului produs în România

Vlad, sezonul 4, Program TV. Când se difuzează ultimul sezon din serialul Vlad.

Autor: Elena Popescu

In articol:

Vlad, sezonul 4, Program TV. Vezi care sunt zilele de difuzare ale serialului românesc, care a făcut furori în întreaga ţară.

Vlad, sezonul 4, Program TV

Ultimul sezon al producţiei româneşti, care îl are ca personaj principal pe Vlad, personajul interpretat de actorul Adrian Nartea, a debutat pe micile ecrane.

Premiera ultimului sezon din serialul VLAD, a avut loc luni, 6 septembrie, de la ora 21:30. Astfel, serialul românesc, Vlad, se va difuza săptămânal,  lunea, de la ora 21:30.

Citeste si: Adi Nartea, depistat cu o tumoare! Actorul din serialul Vlad a fost operat în Franța

„În cel de-al patrulea sezon şi ultimul, Vlad trebuie să dea cărţile pe faţă şi să demaşte adevărul, păstrând în minte faptul că la final, totul se plăteşte! Cine îi va fi alături, cum vor reacţiona cei care l-au cunoscut când vor afla că Adrian a fost acolo în toată această perioadă de timp şi cum se va scrie ultimul capitol al poveştii lui?”, au spus producătorii serialului.

Vlad, sezonul 4. Când va apărea ultimul sezon al serialului românesc
Vlad, sezonul 4. Când va apărea ultimul sezon al serialului românesc[Sursa foto: Instagram]

Serialul Vlad a debutat pe micile ecrane pe 25 februarie 2019, iar până acum au fost difuzate trei sezoane.

Citeste si: Vasilică Ceterașu și-a întrebat soția la TV cu câți bărbați s-a iubit înainte să fie cu el. Răspunsul Amaliei este surprinzător- bzi.ro

„La începutul anului 2019, un erou modern lua cu asalt micile ecrane şi ne spunea atunci că îl cheamă VLAD şi că a venit să se răzbune.

Trei ani mai târziu, iată-ne ajunşi la finalul drumului, sfârşitul serialului VLAD şi urmează să descoperim împreună în ce fel îşi duce la capăt protagonistul nostru promisiunea făcută în primul sezon.

În ceea ce mă priveşte, sunt foarte entuziasmat de acest ultim sezon, cred că este cel mai valoros din punct de vedere dramaturgic (al poveştii) şi sunt convins că aşteptarea asta pandemică a meritat şi că ceea ce vom vedea împreună din toamnă pe Protv este un summum al serialelor de ficţiune dramă-action din România.

Este un ultim sezon al extremelor, unde se vor împerechea dragostea şi moartea, răzbunarea şi iertarea, acţiunea şi suspansul, luxul şi neajunsul, personaje noi cu cele deja arhicunoscute. Şi la final, totul se plăteşte!”, a declarat Anghel Damian, cel care dă viaţa personajului Adrian Anuţei şi actualul Head Writer- Creative Producer.

Vlad, sezonul 4. Când va apărea ultimul sezon al serialului românesc
Vlad, sezonul 4. Când va apărea ultimul sezon al serialului românesc[Sursa foto: Instagram]

Cine sunt actorii care dau viaţă personajelor din serialul Vlad

Mari nume ale cinematografiei româneşti fac parte din distribuţia serialului românesc Vlad. Protagoniştii serialului sunt Adi Nartea şi Olimpia Melinte, doi actori tineri şi frumoşi.

Citeste si: Marilyn Monroe ar fi împlinit astăzi 95 de ani. Actriţa a avut o viaţă intensă, dar mult prea scurtă

Alţi actori care intepretează personajele din serialul Vlad sunt: Victoria Răileanu, Anghel Damian, Emilian Oprea, Monica Bîrlădeanu, George Piştireanu, Andrei Aradits, Elvira Deatcu, Constantin Cotimanis, Ion Haiduc, Aura Călăraşu şi Dan Condurache.

Vlad, sezonul 4. Când va apărea ultimul sezon al serialului românesc
Vlad, sezonul 4. Când va apărea ultimul sezon al serialului românesc[Sursa foto: Instagram]

Cine este Adrian Nartea, actorul care îl interpretează pe Vlad

Adi Nartea are 39 de ani şi s-a născut la Braşov. Actorul a devenit în acest an tătic pentru a doua oară.

Protagonistul din Vlad a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, iar prima sa apariţie pe micile ecrane a fost în serialul La bloc.

Adrian Nartea este căsătorit cu Alina Nartea Ferinceac, care este model de profesie. Cei doi se iubesc de mai bine de zece ani şi au împreună două fetiţe.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Program TV serialul Adela, sezonul 2. Zilele de difuzare ale serialului românesc

Monica Bârlădeanu, detalii picante despre scenele de amor de pe platoul de filmare: „Le propun înainte să mă pipăie”

Vedete care nasc în 2021. Cine sunt celebritățile care vor deveni părinți anul acesta

Atenţie Tauri, Balanțe și Scorpioni! 7 zodii vor primi șansa de a rezolva lucrurile

Începe războiul lângă ROMÂNIA! Alertă maximă la graniță: Armata este la frontieră!

BOMBĂ! Gina Pistol și Smiley s-au despărțit! Este SCANDAL IMENS

Anamaria Prodan produce CUTREMUR în România. Imaginea care bagă frica în „amantele lui Reghe” . „Pe mine nu mă doboară nimic”

Femeia pe care Gigi Becali a impresionat-o în trecut: ,,M-a sunat să ne vedem la palat, să ne cunoaştem mai bine”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies