Vor să ni-l fure americanii! David Popovici, puștiul-fenomen al natației mondiale, asaltat cu burse de universități din SUA! Antrenor: ”Decizia va fi a lui”

David Popovici, noul puști-fenomen al natației, a atras deja atenția unor universități americane care i-au oferit deja burse generoase de studiu.

Autor: Radu Constantin

In articol:

La 16 ani, David Popovici a uimit întreaga planetă după ce a reușit să concureze de la egal la egal cu giganții natației în finalele de 200, 100 și 50 de metri de la Jocurile Olimpice.

Puștiul-minune a atras deja atenția amerixanilor care vor să ”ni-l fure”.

Antrenorul lui Popovici: ”Nu știu dacă David chiar asta își dorește”

Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, a dezvăluit pentru gsp.ro că tânărul are deja oferte deschise de la câteva universități prestigioase din Statele Unite, care vor să-i ofere românului o bursă sportivă și să-l treacă astfel în portofoliul lor de campioni.

”Sunt contacte în SUA, dar când ajungi la un anumit nivel, nu știu cât te mai ajută sistemul NCAA (National Collegiate Athletic Association). Și nu știu dacă David chiar asta își dorește. Poate vrea să rămână în țară sau în Europa, la o facultate. Opțiunile sunt deschise și foarte vaste. Decizia îi aparține doar lui și familiei”, a declarat antrenorul lui Popovici pentru gsp.

Citeste si: Caeleb Dressel, campionul olimpic de la 100 metri liber, a rămas impresionat de românul David Popovici: ”Eu nu înotam atât de rapid la 16 ani!”

David Popovici
David Popovici, pe vremea când avea părul lung[Sursa foto: Facebook: David Popovici]

Citeste si: Ana, soția lui Petrică Cercel, mesaj plin de durere în ziua înmormântării. Ce i-a transmis- bzi.ro

În prezent, David Popovici este elev la Liceul ”George Coșbuc” din București, unde majoritatea cursurilor sunt predate în limba engleză.

”Nu prea e atras de științele exacte, mai mult pe istorie, geografie. Chiar avem un joculeț simpatic între noi când trebuie să recunoaștem steagurile unor țări, ne contrazicem dacă e Mali sau Senegal sau Camerun. Iar ”micul Google” le recunoaște de fiecare dată”, a mai spus Rădulescu.

A ajuns la înot pentru că avea scolioză, iar la 10 ani bătea recordul național

David Popovici a ajuns la înot după ce medicul l-a diagnosticat, la 4 ani, cu scolioză și le-a recomandat părinților lui să-l ducă la bazin.

Așa a ajuns David la ”Lia Manoliu”, acolo unde și-a început ascensiunea către Tokyo. Mama lui David a lucrat în zona asistenței sociale și a făcut cursuri de ofițer antidoping pentru a fi sigură că în alimentația sau medicamentația fiului ei nu apar și substanțe interzise. Tatăl biatului lucrează în vânzări. Aceștia au o convenție cu sportivul să evite aparițiile publice, la fel ca toți membrii staffului. Singurii care comunică în mass media sunt David și antrenorul lui.

David Popovici
David Popovici a început înotul la 4 ani[Sursa foto: Facebook: David Popovici]

Citeste si: Google a creat un doodle pentru a marca Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021. Doodle Google 29 iulie 2021, creat cu ajutorul japonezilor

David Popovici a fost încă de la început un înotător talentat și cu potențial însă cei care îl urmăreau și-au dat seama că este un sportiv cu totul special pe când acesta avea 14 ani. Atunci, el s-a înscris la Campionatele Naționale de Cadeți și s-a calificat în finalele tuturor celor 15 probe, de la 50 la 1.500 m. Iar de la fiecare finală a venit cu o medalie, dominând clar competiția. Popovici a avut 12 medalii de aur, un argint și două bornzuri. Pentru David, însă, nu era nimic nou: la 10 ani bătuse deja primul record național.

L-a impresionat pe campionul olimpic

La Jocurile Olimpice, Popovici și-a câștigat respectul printre înotătorii uriași ai planetei. Americanul Caeleb Dressel, câștigătorul probei de 100 metri liber, a avut doar cuvinte de laudă despre român.

”Cu siguranță mi-a captat atenția, eu nu înotam atât de rapid la 16 ani. E impresionant cu adevărat ce face și cum se descurcă în apă. Când înotam la 100 de metri stilul liber la 16 ani pentru mine conta cât de repede pot ieși de acolo, dar copilul ăsta nu glumește, vine imediat de unde a plecat, e impresionant. E o nebunie ce reușește la această vârstă”, a spus Dressel conform New York Times.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Un nou record olimpic pentru România! Ancuța Bodnar și Simona Radiș au obținut prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Jocurile Olimpice 2020 ar putea fi anulate în ultimul moment. Anunțul îngrijorător al organizatorilor  

Mihaela Buzărnescu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Cum arată lista sportivilor români calificați la JO 2021

Surprize MARI le-au pregătit astrele zodiilor, începând cu săptămâna viitoare

Lacrimi de durere! Viorica de la Clejani, pe patul de spital, cu COVID. Cum se simte vedeta

DEZASTRU! S-a aflat adevărul despre ce le-a făcut Toni Iuruc primelor două soții. Familia Simonei Halep devine îngrijorată

E DESCOPERIREA momentului! O plantă din care se face vin are eficiență maximă anti-coronavirus

Ultima lovitură dată de Gică Popescu în sportul românesc: ,,Am investit împreună cu mai mulţi parteneri”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies