Vrei sa te duci luni la doctor? Atunci trebuie sa citesti ASTA

Medicii intră luni în grevă de avertisment, nemulţumiţi de salariile mici. Protestul va avea loc între orele 8.00 - 10.00. Vor fi asigurate doar urgenţele în spitale. Policlinicile vor fi închise luni dimineaţă.

Distribuie pe:

fara descriereSindicaliştii din sănătate vor intra luni dimineaţă într-o grevă de avertisment de două ore. Între orele 8.00 - 10.00, cadrele medicale îşi vor întrerupe activitatea, astfel că vor fi preluaţi doar pacienţii cu urgenţe, anunta Realitatea TV.

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, declara miercuri, după o întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.

"Cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare, decât un lucru care se poate realiza. Din punctul nostru de vedere, în acest moment este ilegală. Nu cred că discutăm despre ceva ilegal, noi trebuie să discutăm despre lucruri legale în ţara asta. Că unii vor să încalce legea, este problema lor. Sunt instituţii ale statului care trebuie să-şi facă datoria",
a spus Eugen Nicolăescu, după discuţiile care au avut loc cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate.

Întrebat dacă va sesiza instanţa în legătură cu greva generală anunţată pentru 28 noiembrie, ministrul Sănătăţii a spus că prima măsură ar fi sesizarea judecătorilor, care să constate că protestul este ilegal.

"Evident, dacă este ilegală - sunt ferm convins că este ilegală -, prima noastră măsură este să sesizăm instanţa să constate ilegalitatea. Sper să nu se ajungă acolo. Pot fi găsite unele soluţii după opinia noastră, dar ele nu pot fi găsite sub presiune şi peste noapte. Acum asta încercăm, să identificăm cum se poate eşalona, cum se poate face un calendar în acest sens", a mai spus Eugen Nicolăescu.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate