Ilinca Vandici, frumoasa prezentatoare a emisiunii ”Bravo, ai stil!”, trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei, întrucât se pregăseşte să devină mamă pentru prima oară.
Au trecut câteva luni de când Ilinca a anunţat că este însărcinată, iar de când a aflat marea veste, aceasta este extrem de atentă la alimentaţie, întrucât îşi doreşte, ca orice mamă, un bebeluş sănătos.
Astfel, în urmă cu puţin timp, ea le-a arătat fanilor cum arată o gustare pentru ea. Astfel, în fotografia publicată pe Instagram se poate vedea că aceasta mănâncă sănătos şi anume pepene, mure, coacaze şi zmeură.
”Mama sănătoasă, copil sănătos”, a scris ea în dreptul imaginii care a fost apreciată de o mulţime de fani.