
kanald.ro
Stiri
Vineri, in autocarul "groazei" rasturnat pe o sosea din Brasov, patru persoane au murit, alte cateva au fost ranite grav, iar cei mai multi dintre tineri, cu rani usoare au ajuns acasa.
Pasagerii din autocar isi amintesc clipele de cosmar pe care le-au trait, iar marturisirile lor sunt cutremratoare. Alexandra Iliescu, una dintre tinerele din autocar, a povestit pentru transilvania365 ca profesorul Catalin Pop, atunci cand a vazut mini-autocarul nu a vrut sa-i lase pe copii sa urce in el.
"Inainte sa plecam, profesorul Catalin Pop a strambat din nas la vederea mini autocarului. La volan era domnul mai batran, Ilie Cojocaru. Zvonurile cum ca s-ar fi adaugat scaune sau ca autocarul era supraincarcat nu sunt fondate.
Soferii au facut schimb, iar cand ne-am apropiat de acea curba periculoasa soferul a facut putin dreapta, dar nu destul, nesimtindu-se vreo urma de frana. Ne-am apropriat de parapet, soferul tragand de volan spre dreapta de mai mai multe ori neputand evita accidentul. Eu am fost pe randul al doilea la margine, pe stanga, deci am vazut bine ce s-a intamplat.
Domnul profesor nu avea cum sa vada ca ne apropiem de parapet din cauza ca statea cu fata la noi si cu spatele la drum. Nimeni nu a scos un sunet inainte de accident, nici macar soferii. De abia dupa accident copiii au inceput sa urle de spaima. Dupa accident am iesit majoritatea pe geamuri. Au oprit masinile din zona, iar cativa oameni ne-au sarit in ajutor, chemand ambulantele", a povestit Alexandra.
Silviu Enache este un alt supravietuitor al accidentului.