Mai multe persoane care au fost arse in incendiul din Colectiv au ajuns la capatul puterilor.
Au nevoie de sedinte de terapie, de recuperare medicala, insa nimeni nu le spune ce trebuie sa faca, unde ar trebui sa mearga si cu cine sa stea de vorba pentru a cere ajutor.
"Nu cerem decât o echipă de 4-5 oameni reuniţi într-o cameră, care să trimită pacienţii la evaluare. Această evaluare trebuie făcută de un grup constant de medici, care să-i spună pacientului ce are de făcut şi să completeze formularul cu starea de sănătate, apoi să îi dea o carte de vizită unde să se adreseze pentru kinetoterapie, consiliere psihologică sau ce are nevoie.
Unii pacienţi sunt aşa de descurajaţi de ceea ce urmează în viaţa lor, că s-au gândit şi la sinucidere. Nu au nicio informaţie, nu ştiu ce trebuie să facă, unde să ceară ajutor", a declarat un voluntar venit tocmai din Norvegia, Pavel Popescu, pentru
pressone.ro.
Autoritatile nu stiu exact cine sunt supravietuitorii incendiului, cati sunt si care este starea lor.
"Au avut de făcut o echipă operativă pentru managementul acestor pacienţi, dar ei nu au nici măcar o bază de date cu victimele.
Ei susţin că o au, dar ne-o cer nouă", a mai spus Popescu.

"Zilele astea ne-am întâlnit mai mulţi supravieţuitori sau rude ale celor decedaţi în Colectiv. Încercăm să aflăm, să ne vindecăm, să mergem mai departe.
Aseară, surpriză. Musafiri neaşteptaţi. A venit domnul secretar de stat Dorel Săndesc, însoţit de reprezentanţi ai fundaţiilor care au strâns bani ‘Pentru Victimele Colectiv’.
Bineînţeles că scopul întâlnirii noastre a fost denaturat, dar am considerat că poate cineva s-a trezit într-un târziu.
Doar că discuţia a început sau a continuat cu acelaşi discurs care ne indică câte eforturi fac conducătorii noştri şi cum toate victimele VOR primi tot ajutorul posibil.
Când, cum? Cât de curând, bineînţeles.
Ca o concluzie, cu banii strânşi de două luni de diverse fundaţii, Ministerul Sănătăţii va cumpăra tot ce este necesar. Adică banii care trebuiau să fie la victime de două luni sunt daţi Ministerului Sănătăţii care va face ceva, spre binele răniţilor.
Când? Curând.
Într-un singur minut, ni se spune că ministerul va face o bază de date cu toate victimele (pentru că nu o au), răspunsul meu şi al Alexandrei Dică este imediat- 'vă dăm noi baza de date', iar porumbelul îi scapă tot imediat domnului Săndesc: 'nu, nu este nevoie, o avem'. Deci? Normal că aveţi toate datele, domnilor, doar că nu le folosiţi", a declarat si un supravietuitor al incendiului, Alexandru Iancu.