WowNews logo WOWnews
Stories
novalue
WOW! Uite ce suma COLOSALA a incasat Leonardo DiCaprio pentru rolul principal din "Lupul de pe Wallstreet"

Vedete

WOW! Uite ce suma COLOSALA a incasat Leonardo DiCaprio pentru rolul principal din "Lupul de pe Wallstreet"

Onorariile unor actori de seamă, precum Robert Downey Jr., Sandra Bullock, Katherine Heigl, şi cele ale unor agenţi de top de la Hollywood, precum Ari Emanuel şi Patrick Whitesell, au fost dezvăluite recent de publicaţia The Hollywood Reporter.

În ciuda faptului că sume considerabile sunt încasate în continuare de superstaruri precum Robert Downey Jr. (75 de milioane de dolari în ultimul an, cu ajutorul clauzei potrivit căreia actorul a primit 7 cenţi la fiecare dolar pentru încasările filmului "Iron Man 3", dar şi al celor 12 milioane de dolari primite din reclamele pentru compania HTC) şi Sandra Bullock (clauză de 15 procente din încasările filmului "Gravity" şi onorariu de 10 milioane de dolari pentru rolul din comedia "The Heat"), cei mai mulţi dintre artiştii hollywoodieni resimt acut o scădere a onorariilor obţinute, mai ales cei din afara categoriei de top.



"Dacă eşti un star, eşti foarte bine plătit, însă onorariile pentru actorii de nivel mediu au fost reduse" spune un agent de top. Leonardo DiCaprio a încasat 25 de milioane de dolari (inclusiv bonusuri) pentru rolul din "Lupul de pe Wall Street", în timp ce colegul său de distribuţie Jonah Hill a primit doar 60.000 de dolari. Pentru prestaţia sa, Jonah Hill a fost nominalizat la Oscarul pentru rol secundar.

Decizia marilor studiouri de a reduce drastic onorariile actorilor a făcut ca o serie de vedete "de nivel mediu" să fie plătite cu "mărunţiş", într-o manieră care nu putea fi imaginată în glorioşii ani 1990 (studiourile Marvel i-au oferit
lui Mickey Rourke un onorariu de 250.000 de dolari pentru a juca alături de Robert Downey Jr. în "Iron Man 2"). Starurile de nivel mediu câştigă însă mult mai bine decât actorii de rând. Potrivit statisticilor oficiale oferite de Sindicatul actorilor american (SAG), venitul mediu al membrilor acestei organizaţii este de 52.000 de dolari pe an, în condiţiile în care majoritatea actorilor fără pretenţii câştigă mai puţin de 1.000 de dolari pe lună.

Animalele-actori primesc între 5.000 şi 108.000
de dolari pe an. Maimuţa Crystal a câştigat 108.000 de dolari în 2012 pentru a apărea în 9 episoade ale programului "Animal Practice" difuzat de NBC. Această sumă depăşeşte de peste două ori veniturile anuale ale unui actor mediu, care câştigă 52.000 de dolari pe an, potrivit SAG-AFTRA. Însă cele mai multe animale "lucrează" pentru sume mici. Onorariul zilnic pentru un câine şi o pisică de la Hollywood este de 400 de dolari, cele mai multe dintre aceste animale câştigând între 5.000
şi 10.000 de dolari pe an.

Regizorii primesc între 250.000 de dolari şi 20 milioane de dolari pentru un film. "Clasa de mijloc nu mai există", spunea un director executiv de la unul din marile studiouri hollywoodiene, vorbind despre actualul peisaj financiar în care lucrează regizorii de film. "Ori plăteşti pentru un maestru modern, ori plăteşti mult mai puţin, Zilele în care plăteai 3 milioane sau 4 milioane, când ştiai că îţi făceai doar datoria, nu mai există", a mai spus acesta.


Onorariile pentru aceşti "maeştri moderni" variază între 7 milioane şi 10 milioane de dolari, pentru regizori precum Paul Greengrass şi Ridley Scott, mai ales dacă se anticipează că filmul va avea succes. Se spune că regizorul Christopher Nolan a primit 20 de milioane de dolari, echivalentul a 20% din încasările prevăzute pentru thrillerul SF "Interstellar".

La polul opus se află regizorii emergenţi, care primesc între 250.000 şi 500.000 de dolari pentru primul lor film regizat pentru un studio hollywoodian major.
Există însă şi excepţii. Se spune că un regizor european a primit de curând 1 milion de dolari pentru prima sa superproducţie turnată la Hollywood.

Revista The Hollywood Reporter a dezvăluit şi onorariile altor categorii profesionale de la Hollywood, precum regizorii de televiziune (25.000-42.000 dolari pentru un episod), avocaţii din industria de divertisment (2 milioane-6 milioane de dolari, cu excepţia lui Skip Brittenham, care câştigă 10 milioane de dolari pe an), actorii care fac figuraţie (148 de dolari pe zi), prezentatorii emisiunilor-concurs TV (1 milion-10 milioane dolari pe an), prezentatorii talk show-urilor nocturne (3 milioane -30 milioane de dolari pe an), managerii (bonusuri de 250.000 - 300.000 de dolari), directorii posturilor TV (2 milioane- 3 milioane de dolari pe an), vedete porno (120 milioane-200 milioane de dolari pe an- bărbaţii, deşi câştigă mai puţin, au tendinţa de a avea cariere mai îndelungate), directorii de studiouri (5 milioane- 15 milioane de dolari), producătorii (250.000- 2 milioane de dolari, există şi alţi procători care câştigă peste 2 milioane de dolari, precum Jerry Bruckheimer, Scott Rudin, Brian Grazer şi Neal H. Moritz), agenţii de presă (27.000-400.000 dolari), cascadorii (50.000-1 milion de dolari), actorii care îşi împrumută vocea în reclame (3.000-1 milion de dolari), staruri de televiziune (150.000-1 milion de dolari pe episod), bucătari-vedetă (75.000-200.000 dolari pe episod), producătorii unor emisiuni TV (30.000-100.000 de dolari pe episod), vedete de reality show (până la 200.000 de dolari pe episod), scenarişti de film (100.000-1 milion de dolari pe scenariu), scenarişti de televiziune (3.000-6.000 de dolari pe săptămână).

Citeste si: Cine este nașul lui Avraam, băiatul lui Jador. Părinții spirituali ai copilului au atras toate privirile: „Respect pentru nașii voștri!”- kanald.ro

Citeste si: VIDEO Celebra interpretă de muzică populară, prima declarație publică după ce a fost prinsă la furat: "Nu pot să neg că sunt camere de supraveghere". Ce a putut spune artista în apărarea sa - radioimpuls.ro