WowNews logo WOWnews
Stories
14 februarie 2025, calendar ortodox. Ce sfinți sunt prăznuiți în această zi

Diverse

14 februarie 2025, calendar ortodox. Ce sfinți sunt prăznuiți în această zi

În fiecare an, la data de 14 februarie sunt prăznuiți Sfinții Auxentie, Maron și Avraam în calendarul creștin ortodox.

În timp ce în multe culturi ziua de 14 februarie este asociată cu Ziua Îndrăgostiților, în calendarul ortodox această dată are o semnificație diferită.

Calendar ortodox, 14 februarie 2025

Sfântul Auxentie a trăit în secolul 5, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia, iar într-o zi, a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească.

Citeste si: Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă bomba, la aproape un an de la moartea ei- kfetele.ro

Sfântul Auxentie și-a ales ca loc de sihăstrie muntele Sinope, în apropierea cetății Calcedon. Aici, într-o peșteră săpată în stâncă, s-a dedicat în întregime rugăciunii și postului. Cu timpul, vestea despre sfințenia și puterea lui tămăduitoare s-a răspândit în satele din împrejurimi. Mișcați de evlavie, creștinii au construit o mică chilie în vârful muntelui, iar printr-o fereastră îngustă, Sfântul Auxentie le împărțea sfaturi duhovnicești și tămăduia bolile trupului și sufletului. În semn de recunoștință și ca o mărturie a vieții sale sfinte, muntele poartă și astăzi numele Sfântului Auxentie.

În secolul al V-lea, Cuviosul Maron a ales să-și trăiască viața în singurătate și rugăciune pe vârful unui munte din Siria. Aici, într-un templu părăsit, a sfințit locul care fusese cândva al păgânilor. Trăind într-un mic cort, sub cerul liber, el a devenit un exemplu de asceză și sfințenie, aducând mulți oameni la credința în Hristos. 

Prin puterea rugăciunii sale, a vindecat boli, a alungat demoni și a oprit chiar și cutremure.

La sfârșitul vieții sale pământești, s-a mutat în pace la Domnul.

Cuviosul Avraam, originar din cetatea Cirului, a trăit în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare. Prin nevoințe aspre și privegheri îndelungate, și-a slăbit trupul până la imobilizare. 

Mai târziu, s-a retras lângă Muntele Libanului, unde a fost supus persecuțiilor păgânilor. Cu o inimă plină de iubire, a reușit să-i convertească la creștinism, chiar și pe cei care încercaseră să-l omoare. 

Numit episcop al Careei, Avraam a adus cuvântul lui Dumnezeu și în acest oraș păgân, transformându-l într-un bastion al credinței.

Toți acești trei sfinți, Auxentie, Maron și Avraam, au ca dată de prăznuire ziua de 14 februarie în calendarul creștin ortodox.

Citește și: Cine sunt cei 16 noi sfinți din calendarul ortodox și ce date de prăznuire au

Dragobetele, varianta românească a Valentine's Day

În fiecare an, la data de 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, varianta românească a Valentine's Day.

Însă, spre deosebire de sărbătoarea de pe 14 februarie, la data de 24 februarie se mai sărbătorește și natura, renașterea și fertilitatea.

După Revoluție, românii au importat Valentine's Day, sărbătorită pe 14 februarie, însă nu toate persoanele au fost de acord cu această sărbătoare. Marea majoritate a românilor preferă să țină la tradiții și să celebreze iubirea în data de 24 februarie, în ziua de Dragobete.

Citeste si: Schimbări în modul de acordare a tichetelor de masă 2025: Ce valoare au acestea și cine sunt cei care le primesc- kanald.ro

Citeste si: Gestul facut de Alexandra Cuhuteac, fosta iubita a lui Cristian Botgros la aproape un an de la moartea Andreei Cuciuc: "I-ai facut cel mai frumos cadou!"- radioimpuls.ro

O altă categorie de îndrăgostiți preferă să nu țină cont de niciuna din aceste sărbători, fiind de părere că iubirea se demonstrează în fiecare zi, prin gesturi mici și nu este necesară o zi anume pentru a sărbători iubirea.

Citește și: Postul Paștelui 2025: Când începe și cât durează cel mai aspru post al creștinilor ortodocși

Rugăciunea soților unul pentru altul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­­­­zeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăj­mașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dă­ruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și po­runcile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. În­tărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste desă­vâr­șită, ca să lucrăm îm­preună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale așezări și po­runci. Că a Ta este stăpânirea și pu­terea în veci. Amin.

Surse: basilica.ro, doxologia.ro