
kanald.ro
Diverse
De cate ori mergi la restaurant, te cazezi la hotel ori primesti acasa un colet sau o comanda online de mâncare, te regasesti in aceeasi situatie: sa dai sau sa nu dai bacsis. Si daca dai, cat sa dai?
Acest obicei oriental este adanc impamantenit la noi, dar se regaseste, in diferite variante, in toata lumea. Iata cateva lucruri interesante despre aceasta cutuma, care presupune sa dai bani, peste plata cuvenita, pentru un serviciu personal.
Asa cum stiti, bacsisul difera de la o tara la alta. In Europa, suntem obisnuiti sa lasam, in medie, intre 5 si 15% din valoarea totala a notei de plata pe post de tip (varianta englezeasca pentru termenul turcesc de bacsis). În statele arabe, se obisnuieste plata unei sume ce variaza intre 5 si 25% din valoarea serviciilor.
Totusi, peste tot in lume s-a impus, in ultimul deceniu, practica includerii bacsisului in nota de plata de la baruri si restaurante, sub numele de taxa pe servicii.
Desigur, in principiu, exista posibilitatea sa soliciti chelnerului sa extraga de pe card o suma in plus pentru bacsis, dar nu este o procedura uzuală si nici fireasca. Printre tarile in care tipsul este inclus in nota si nu se asteapta nimic in plus sunt Argentina si Brazilia.
Tari in care bacsisul se pune pe nota de plata, dar se obisnuieste sa mai lasi si tips, sunt Elvetia, Italia, Egipt.In ultima perioada, in contextul pandemiei dar si datorita generalizarii comenzilor online, a aparut problema bacsisului pentru curieri. Cand suna la usa si aduce o pizza aburinda sau un colet voluminos, angajatul care face livrarea se asteapta sa primeasca o suma suplimentara pentru efortul sau.
Sunt diferente interesante in functie de varsta, sex, regiune, in ceea ce priveste marimea bacisului. De exemplu, tinerii sunt mai zgarciti decat cei din intervalul de varsta 45-65 de ani, iar femeile dau bacsisuri mai mici decat barbatii, in medie cu 5-9%.
Majoritatea joburilor din domeniul serviciilor sunt platite modest, asa ca angajatii se bazeaza pe bacsisuri. Iar, cei care au o prezenta placuta, maniere alese si un fizic agreabil primesc bacsisuri cu pana la 10% mai mari decat colegii lor.
Unele studii arata ca si aspectul uniformei influenteaza marimea bacsisului. De exemplu, chelneritele imbracate in rosu primesc tipsuri mai generoase decat celelalte.In unele regiuni ale lumii, de exemplu in Japonia, se considera ca bacsisul este jignitor, ca ofensezi o persoana daca ii dai o suma de bani in plus pentru serviciul prestat. Asa ca, daca ajungi acolo si ai lasat bacsis fara sa stii ca faci un lucru gresit, vei fi refuzat poiliticos, dar ferm, intr-un stil care nu lasa loc discutiilor. Japonezii dau si accepta sume de bani doar in situatii exceptionale, de exemplu, la nunti sau la inmormantari. Atunci, banii sunt pusi in plicuri albe si nu raman la vedere. Sumele astfel oferite sunt considerate forme de multumire si respect si urmeaza un protocol strict, care nu trebuie incalcat sub nicio forma.
Si in alte tari, precum Finlanda sau Noua Zeelanda, la restaurant, hotel, aeroport sau taxi nu se accepta tips. Abordarea generala din aceste state este ca serviciile trebuie sa fie intotdeauna exemplare si nu trebuie recompensate suplimentar atunci cand clientul este foarte multumit.
Cate bordeie, atatea obiceie...zice o veche vorba romaneasca. Dincolo de acest lucru, retine ca in majoritatea tarilor se practica oferirea de bacsisuri si ai grija sa te interesezi despre marimea tipsurilor si despre modalitatea de plata a acestora.