kanald.ro
5 rețete mediteraneene care îți aduc spiritul Greciei în farfurie
5 rețete mediteraneene care îți aduc spiritul Greciei în farfurie
Diverse
Iată 5 rețete mediteraneene care aduc aromele Greciei chiar la tine în farfurie!
Dacă îți e dor de vacanțele din Grecia, iată că poți aduce aromele grecești chiar la tine în bucătărie. Grecii sunt cunoscuți pentru preparatele lor pline de savoare, de la salatele fresh, cu brânză feta, măslinele verzi, souvlaki-ul condimentat, până la cremosul iaurt grecesc. Iată 5 rețete mediteraneene care te vor purta în inima Greciei!
un mușchi de porc
puțină carne grasă de porc
Pentru marinată:
o lingură muștar
o linguriță oregano uscat
un sfert de linguriță mentă uscată
o linguriță pătrunjel tocat
un sfert de linguriță chimion măcinat
o jumătate de linguriță piper măcinat
o jumătate de linguriță sare
4 căței usturoi pisați
sucul de la o lămâie mare
40 ml vin alb
două linguri ulei măsline
un sfert de linguriță paprika afumată
Citeste si: 3 rețete delicioase de sendvișuri. Se fac cât ai zice “pește”
Într-un castron, puneți toate ingredientele pentru marinată, fără paprika. Amestecați-le foarte bine. Mușchiul de porc trebuie tăiat în cubulețe, după care se pune în castronul cu marinată. De asemenea, puneți și carnea grasă și amestecați foarte bine.
Carnea se pune într-o pungă, bine sigilată, și se lasă la frigider pentru cel puțin 3 ore. După aceea, puneți bucățile de carne pe bețele de frigărui și presărați puțină paprika afumată. Souvlaki se pune pe grătar și se lasă aproximativ 5 minute pe fiecare parte. Aveți grijă să nu faceți carnea prea uscată.5 rețete mediteraneene care îți aduc spiritul Greciei în farfurie
4 ardei kapia
200 g brânză feta
100 g brânză de vaci
50 g parmezan ras
doi căței usturoi pisați
o ceapă roșie mică
piper măcinat
o linguriță oregano uscat
ulei de măsline
Spălați și curățați ardeii, după care trebuie uscați cu un șervețel. Toate brânzeturile trebuie mixate și apoi se adaugă oregano și piper.
Umpleți ardeii cu această compoziție, puneți-le capacul și așezați-i într-un vas, pe care îl veți băga la cuptorul preîncălzit. După ce ați pus ardeii, turnați peste ei uleiul de măsline și acoperiți vasul cu staniol. Se lasă la cuptor pentru 15 minute, apoi scoateți folia de staniol și mai lăsați-i, până se înmoaie bine.
200 g brânză feta
o roșie
100 g roșii cherry
un ardei gras
5-6 măsline fără sâmburi
un cățel de usturoi
o jumătate de ceapă roșie
ulei de măsline
sare
piper
oregano
Tăiați roșiile cherry, puneți-le într-un castron împreună cu ceapa roșie, cu sarea, cu piperul, cu măslinele și cu oregano. Apoi turnați uleiul de măsline și omogenizați. Într-un vas termorezistent se pun feliile de roșie, brânza feta, oregano și pe margini adăugați legumele amestecate mai devreme. Peste brânză mai puneți ceapă, ardei, măsline, usturoi și roșii. Lăsați la cuptor pentru 20 de minute.
Citeste si: 5 băuturi-minune care te ajută să lupți cu kilogramele în plus
un kg spanac tocat mărunt
800 gr. brânză feta picantă, tăiată cuburi
3 rădăcini de praz tocate
4-5 fire ceapă verde tocate
un pachet foi de plăcintă
un ou
sare
piper
un păhărel ulei de măsline
3 linguri făină
Amestecați într-un castron spanacul, prazul, ceapa verde, brânza feta, oul, sarea, piperul și uleiul de masline. Adăugați și făina și omogenizați compoziția. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt puneți câteva foi de plăcintă, le ungeți cu ulei, după care turnați compoziția de spanac și brânză. Deasupra se pun alte câteva foi de plăcintă, pe care, de asemenea, le ungeți cu ulei. Tava se bagă în cuptorul preîncălzit, pentru aproximativ o jumătate de oră.
250 g de făină
100 g iaurt grecesc
150 g brânză Feta
3 ouă
200 g unt
sare
Într-un castron, amestecați făina cu sarea și cu untul. Iaurtul și două ouă se amestecă bine, după care se adaugă peste făină. Frământați aluatul, apoi înfășurați-l în folie și băgați-l la frigider timp de o oră.
După aceea, puneți făină pe masa de lucru și întindeți bine aluatul. Tăiați cercuri cu ajutorul unui pahar. Ungeți fiecare cerc cu puțină apă, puneți puțină feta măcinată în mijloc, apoi împăturiți bine aluatul. Într-un castron bateți oul rămas și ungeți fiecare bucată de plăcintă în parte. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt puneți plăcintele și băgați la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 30 de minute.