
kanald.ro
Cele 12 semne zodiacale
Horoscop
Pe 4 august 2024 debutează Luna Nouă, iar 5 zodii vor fi afectate de fenomenul astronomic.
Luna Nouă din 4 august 2024, în zodia Leului, marchează noi începuturi. Această fază lunară aduce o energie vibrantă și creativă, încurajându-ne să ne exprimăm autenticitatea și să ne asumăm rolul de lideri.
Cinci din cele douăsprezece zodii din horoscopul european vor fi afectate de Luna Nouă, care debutează pe 4 august 2024.
Însă acest fapt nu este neapărat un lucru rău. Cele 5 zodii afectate de Luna Nouă își pot exprima dorințele către Univers, fiindcă în decursul următoarelor șase luni se pot îndeplini.
Așadar, Leul, Berbecul, Gemenii, Balanța și Săgetătorul sunt zodiile afectate de Luna Nouă, care pot profita de acest moment, ca să își manifeste cele mai aprige dorințe.
Cele 12 semne zodiacale
Luna Nouă din 4 august va aduce cu sine o serie de influențe astrologice care îi pot afecta semnificativ nativii din zodia Berbec.
Berbecul, fiind un semn de foc și de acțiune, este adesea impulsionat de energia și dorința de a iniția noi proiecte fără să se gândească prea mult, însă perioada cu Lună Nouă nu este una favorabilă.
Astrele le recomandă Berbecilor să își facă planul doar pe hârtie, să manifeste dorințe, dar să nu facă nimic, ca să le materializeze în aceste zile.
Pentru zodia Gemeni, Luna Nouă din 4 august aduce o perioadă de interiorizare și cuget. Gemenii sunt cunoscuți pentru profunzimea lor, dar și pentru abilitatea de a se adapta la situații noi.
Cu această Lună Nouă, Gemenii pot simți nevoia să-și exprime gândurile într-un mod mai autentic și să-și asume mai multe riscuri.
Însă sfatul astrelor pentru ei este să rămână responsabili, dar în același timp să fie ei însuși și să îmbrățișeze cu căldură tot ceea ce primesc de la viață.
Luna Nouă în zodia Leu afectează Leul, dar într-un sens pozitiv. Acesta prinde aripi și își ia rolul de rege al junglei în serios.
De asemenea, Luna Nouă îi amplifică Leului dorința de afirmare și recunoaștere. Acesta își dorește să fie în centrul atenției și să primească validare și chiar o va primi, fiindcă Luna Nouă îi oferă posibilitatea Leului de a-și îndeplini orice dorință, în decursul următoarelor șase luni.
Sfatul astrelor pentru Leu este să fie atent la relațiile interpersonale, fiindcă vor fi puse sub lupă în perioada următoare.
Horoscopul banilor pentru august 2024. Zodiile care câștigă o căruță de bani
Cele 12 semne zodiacale
Luna Nouă o afectează pe Balanță într-un sens pozitiv, fiindcă își stabilește obiectivele pentru perioada următoare și își reevaluează relația de cuplu.
Energia Lunii Noi o va ajuta pe Balanță să aibă parte de armonie atât în viața personală, cât și la locul de muncă.
Tot ce era în dezechilibru în viața Balanței se va așeza și va căpăta un sens. Însă astrele le recomandă să nu se culce pe o ureche și să muncească, ca să întrețină tot ce le oferă Universul.
Luna Nouă din 4 august marchează un moment de reînnoire și începuturi noi pentru câteva zodii, printre care și pentru Săgetătorii.
Cu spiritul lor aventurier și dorința de a explora, Săgetătorii sunt influențați de această fază lunară să-și planifice următoarea călătorie sau să înceapă un nou proiect, care să-i scoată din zona de confort.
Sfatul astrelor pentru nativul din zodia Săgetător este să fie pregătit pentru a îmbrățișa noul și să nu dea cu piciorul la oportunitățile care i se ivesc în următoarele șase luni.