kanald.ro
Vedete
7 ani de la accidentul provocat de Şerban Huidu! Cum arată azi locul impactului? REPORTAJ EXCLUSIV
Cu exact 7 ani în urmă, la ora 11:55, pe DN1, în dreptul localităţii Timişul de Sus, Şerban Huidu accidenta mortal trei oameni.
WOWbiz.ro a mers în locul în care, pe 16 octombrie 2011, automobilul condus de Şerban Huidu intra în coliziune cu un Logan roşu. În acea zi, trei oameni au murit, iar destinul prezentatorului de televiziune urma să se schimbe iremediabil.
Locul în care s-a produs accidentul pare neschimbat de şapte ani. Acelaşi gard metalic care se vedea în fotografiile de la locul accidentului, aceeaşi pensiune în fundal. Nici o cruce nu aminteşte de tragicul eveniment din 2011. Proprietarul pensiunii spune că nu ştie să fi existat vreo solicitare în acest sens din partea rudelor victimelor şi că el n-ar fi avut nimic împotrivă, deşi la un moment dat s-a scris contrariul.
Singura diferenţă este că în urmă cu 7 ani, începuse să ningă, iar carosabilul devenise alunecos. Era duminică, iar Huidu se întorcea cu familia de la munte. În acest loc, maşina lui a intrat pe contrasens şi a lovit frontal Loganul care circula regulamentar. Au murit atunci (sau câteva zile mai târziu): Ştefan Lungu Balogh (65 ani), Magda Drăghici (54 ani) şi Ioan Garbis (57 ani). Cei trei erau colegi de serviciu şi se deplasau cu maşina de la muncă.
Cum arată mormântul victimei
Reporterii WOWbiz.ro au mers şi la mormântul lui Ştefan Lungu Balogh, şoferul maşinii. Mormântul este amplasat în cimitirul Micşunica din Braşov şi este îngrijit de văduva acestuia. Ea s-a ocupat şi de pomana de 7 ani, care a avut loc cu câteva zile în urmă. Locul de veci este realizat din granit şi e unul dintre cele mai îngrijite din tot cimitirul.
Şerban Huidu a fost judecat şi condamnat, în 2013, la 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. În plus, Huidu nu a avut voie să urce la volan pentru 6 ani. Familiile victimelor s-au arătat nemulţumite de decizie, iar văduva şoferului a anunţat la vremea respectivă că se va adresa CEDO.