kanald.ro
Diverse
7 destinații pentru vacanța de iarnă 2023
Perioada sărbătorilor de iarnă se apropie și este momentul potrivit să-ți faci planuri pentru vacanță, iar dacă îți este greu să decizi locul, noi îți venim în ajutor cu câteva sugestii. Am inclus în lista noastră destinații clasice de iarnă, unde ai posibilitatea să faci schi sau alte activități specifice perioadei, dar și unele potrivite pentru cei care iubesc soarele și vor să-și petreacă Crăciunul și Anul Nou la plajă.
Iată 7 destinații pentru vacanța de iarnă 2023:
Valea Prahovei
Stațiunile de pe Valea Prahovei sunt cele mai populare de la noi și pe bună dreptate, pentru că îți oferă nenumărate oportunități de petrecere a timpului liber. Poiana Brașov, Predeal, Bușteni, Sinaia sau Azuga sunt destinații clasice pentru sporturile de iarnă, ideale pentru pasionați, dar și pentru începători.
Bucovina
Este o zonă încărcată de istorie, cu tradiții și obiceiuri de iarnă spectaculoase și una dintre cele mai bune destinații pentru o vacanță de iarnă reușită. Pe lângă peisajele incredibile și mănăstirile cunoscute în toată lumea, în zona Bucovinei vei găsi și pârtii de schi la Vatra Dornei sau Gura Humorului.
Valea Jiului
Straja și Voineasa sunt amplasate în zone extrem de pitorești și sunt cunoscute pentru pârtiile de schi. În ultimii ani, Straja a devenit o destinație tot mai apreciată și o alternativă mai accesibilă la Valea Prahovei pentru cei care iubesc muntele și sporturile de iarnă.
Austria
Dacă vrei să-ți petreci vacanța în afara țării și să te bucuri de munte și de zăpadă, Austria este alegerea potrivită. Pentru că se află relativ aproape de România, destinația este accesibilă și cu mașina. În toată țara găsești stațiuni montane cu nenumărate facilități, iar dacă preferi mai curând o vacanță urbană, Viena va fi o alegere extraordinară, fiind orașul care găzduiește poate cel mai spectaculos târg de Crăciun din lume.
Tenerife
Pentru cei care vor să fugă de frig și zăpadă, Tenerife va fi destinația ideală. Este una dintre puținele regiuni din Europa cu temperaturi care se situează în jurul valorii de +20 de grade Celsius în perioada sărbătorilor de iarnă.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Egipt
Egiptul este una dintre destinațiile populare pentru români, iar în această perioadă te poți bucura de temperaturi blânde și poți vizita în condiții ideale tot ce are această țară de oferit. În plus, vei avea ocazia să vezi tradițiile de Anul Nou ale egiptenilor, care sunt complet diferite și fascinante.
Thailanda
Este o țară în care schimbarea anotimpurilor aproape că nu se simte, iar perioada cuprinsă între noiembrie și februarie este ideală pentru cei care își doresc o vacanță de iarnă la plajă, potrivit Lonely Planet. Thailanda este o țară mare care, pe lângă plaje, oferă o varietate incredibilă de activități și obiective de vizitat și se numără printre cele mai cunoscute destinații gastronomice din lume.