7 semne că trebuie să mergi cât mai repede la stomatolog

Pentru a avea dinți sănătoși și frumoși, vizitele regulate la medicul stomatolog sunt obligatorii. Uneori, apar probleme neprevăzute și nu reușești să ajungi la control la fiecare 6 luni, așa cum este recomandat.

Distribuie pe:

În plus, te poți trezi cu simptome îngrijorătoare chiar în acest interval de timp și, astfel,  ești nevoit să mergi mai repede la cabinet. Află din acest articol care sunt cele 7 semne care trebuie să te trimită cât mai repede la medicul dentist.

Chiar dacă vizitele la stomatolog ar trebui să fie efectuate la fiecare 6 luni, uneori este bine să ajungi mai des la medic, dacă simți că au apărut anumite probleme. Există câteva situații clare, în care trebuie să te programezi cât mai repede pentru efectuarea unui control, așa cum recomandă specialiștii de la clinica stomatologică Denttaglio.

Dinții au devenit mai sensibili

Dacă dinții încep să te doară atunci când îi speli sau când bei ceva foarte rece sau fierbinte, cel mai probabil suferi de sensibilitate dentară. În acest caz, trebuie să mergi la stomatolog pentru o consultație.

E posibil să nu fie nimic grav și să scapi de problemă cu ajutorul unei paste de dinți speciale, dar durerea de dinți poate ascunde și o carie sau o zonă în care smalțul dintelui a fost distrus. Iată de ce nu trebuie să amâni programarea și să nu te supui riscului ca problema să se agraveze.

 

2. Au apărut pete pe dinți

Petele pot să apară pe dinți din cauza fumatului, a unei diete care include alimente care colorează smalțul și din alte motive. Petele de pe suprafața dintelui pot reprezenta primul semn al apariției cariilor.

Iată de ce trebuie să mergi la stomatolog, ca să afli exact de ce au apărut. Dacă nu e vorba de carii, atunci problema este doar estetică și se poate rezolva rapid, prin intermediul unui detartraj și a igienizării profesionale.

3. Îți sângerează gingiile

Sângerarea gingiilor în timpul periajului dentar poate fi primul semn al parodontozei, o boală serioasă, care poate duce la pierderea dinților. De aceea, trebuie să te duci cât mai repede la dentist, pentru evaluarea stării gingiilor.

Alte semne de alarmă, care pot indica o infecție sunt reprezentate de umflarea gingiei, de durere, de schimbarea culorii acesteia și de retragerea gingiei de pe dinți. Dacă te confrunți cu simptomele specifice unei infecții la nivelul gingiei, medicul îți va prescrie un tratament cu antibiotice. Nu trebuie să amâni tratamentul, pentru că problema se va agrava.

4. Dinții și-au modificat poziția

Dacă observi că unii dinți par să-și fi modificat poziția, ar fi bine să ceri sfatul unui medic stomatolog. Înghesuirea dinților poate fi provocată de creșterea molarului de minte, care trebuie scos dacă este cariat sau erupe într-o poziție anormală.

Dacă dinții par să se fi distanțat între ei, cauza probabilă a acestui fenomen este reprezentată de parodontoză, o afecțiune care determină scăderea densității osului. Doar medicul specialist va putea să-ți explice care este motivul acestor schimbări și îți va recomanda tratamentul adecvat.

5. Au apărut leziuni la nivelul gurii

Este bine să investighezi orice leziune care apare la nivelul gurii, limbii sau pe gingie. Este posibil să nu fie nimic grav, doar un banal herpes sau o aftă, dar există și riscul apariției unor boli serioase care se manifestă prin aceste semne și care trebuie să fie tratate corespunzător.

 

 

6. Ești însărcinată

Dacă ești însărcinată trebuie să acorzi atenție sporită sănătății dentare. Schimbările hormonale care au loc în timpul sarcinii pot afecta gingiile și dinții, motiv pentru care medicul stomatolog va face recomandări speciale privind îngrijirea danturii, pentru a trece cu bine peste această perioadă delicată.

7. Urmezi un regim sau faci un tratament

Dacă ții regim pentru că vrei să slăbești sau dacă doctorul ți-a recomandat o anumită dietă, ar fi bine să discuți acest aspect și cu medicul stomatolog. În plus, dacă urmezi un tratament cu medicamente, trebuie să știi că aceste substanțe pot reduce producția de salivă, care protejează dinții.  

Ține cont că există și alimente care sunt acide și, astfel, pot crește riscul apariției cariilor sau îți pot colora dinții. Acestea sunt cele mai importante situații în care trebuie să mergi cât mai repede la stomatolog. Este mai bine să te asiguri că totul este în ordine, că nu e nimic grav, decât să existe probleme care, netratate, se vor agrava în timp.

Nu uita că problemele stomatologice neglijate nu înseamnă doar disconfort și un aspect estetic neplăcut al dinților. Acestea pot conduce, în timp, la dezvoltarea unor afecțiuni grave, inclusiv la apariția problemelor cardiovasculare.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate