
kanald.ro
Vedete
Andreea Marin nu se poate despărți vreodată de țara ei natală.
Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi din țară. „Zâna surprizelor” a cucerit iremediabil inimile tuturor românilor din momentul în care a pășit pentru prima dată pe platourile de filmare, iar de atunci este iubită și apreciată la superlativ.
Andreea Marin este un om foarte muncitor, care nu stă nicio secundă pe loc. Prin prisma meseriei sale, are ocazia să se plimbe în toată lumea, în locuri la care nu s-ar gândi de pe o zi pe alta că ar putea ajunge, lucru care o bucură din anumite puncte de vedere, dar care îi oferă și un anumit disconfort sufletesc în același timp.
Recent, Andreea Marin a scris o postare pe Instagram în care dezvăluie fanilor ei că se află în Portugalia în scop profesional, însă se bucură că a găsit și puțin timp liber pentru a se bucura de frumusețile locului în care se află.
Cu această ocazie, Andreea Marin le-a explicat fanilor ei că nu ar putea niciodată să se mute din România, să devină cetățean al altei țări, pentru că dorul de casă ar fi nemărginit.
Vedeta nu poate trăi fără familia ei, dar nici fără locurile în care a trăit până acum.Cu toate că a avut de mai multe ori ocazia să se stabilească în altă țară decât cea natală, Andreea Marin s-a întors de fiecare dată în țara în care s-a născut, dându-și seama de faptul că numai aici poate trăi în liniște deplină și pace sufletească.
Andreea Marin
„Bună dimineața, prețuiește viața! Avantajul muncii mele e că nu are granițe și uneori ajung să filmez în colțuri de lume unde soarele și culorile îmi inundă mintea și sufletul, din zori până la asfințit.
Așa că număr orele până când ajung din nou la vremea noastră capricioasă, prefer să fiu acolo, oricât de frumos ar fi în alte locuri din lume, recunosc. Am avut atâtea ocazii să plec peste hotare, să devin cetățean al altei țări... Nu din patriotism, ci din cauza unui dor care mă mistuie mereu, eu simt că nicăieri nu e mai bine decât acasă. Viiiin!!!”, a scris Andreea Marin pe Instagram.