A ajuns prezentator TV deşi a fost implicat într-un dosar de crimă organizată! Trecutul incredibil al lui Stefan Manolache, ”Prinţişorul Taxiurilor”

Ştefan Manolache, alias ”Prinţişorul Taxiurilor”, este un tânăr cu un succes deosebit în lumea vieţii de noapte a Capitalei şi a Iaşiului, oraşul din care provine, problemele lui cu legea fiind, de altfel, nenumărate, la fel ca şi cuceririle făcute în rândul domnişoarelor amatoare de ”băieţi răi”.

Distribuie pe:

Autor: Calin Perian

Acum, pare-se, Ştefan Manolache pare decis să se cuminţească, aşa că a devenit prezentator tv, el alăturându-se matinalului Antenei Stars prezentat de Natalia Mateuţ şi de Mircea Eremia, în postura de... bucătar.

Cu toate acestea, până să ajungă prezentator TV, Ştefan Manolache "s-a bucurat” de o experienţă cel puţin dificilă cu presa, articolele cu privire la ”ieşirile” lui fiind suficiente.

Iar asta pentru că, de-a lungul timpului, el a fost implicat într-o serie de dosare cât se poate de serioase, de natură penală, unele chiar instrumentate de DIICOT, adică în sfera criminalităţii organizate. Mai exact, el a fost cercetat într-un dosar care implica drogurile, Ştefan Manolache fiind până în primăvara acestui an, sub control judiciar.


Mai exact, de-a lungul ultimilor ani, el a fost acuzat că ar fi împuşcat un taximetrist, la Iaşi şi a şi fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Mai exact, scriau jurnaliştii de la bzi.ro, acum cinci ani, tânărul, nervos din cale afară pe un taximetrist, după un scandal de pomină, a scos pistolul cu bile şi a tras în direcţia acestuia, nimerindu-l în piept, fără consecinţe prea grave, din fericire.

Culmea, după ce a fost condamnat, actualul prezentator TV ar fi vrut sa fugă din ţară, dar a fost prins în vamă de poliţiştii de la Frontiera care au anunţat Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate (BCCO) şi l-au condus la sediul IPJ pentru audieri.

Doar că problemele lui nu se opresc aici. Astfel, el a mai fost implicat şi într-un dosar penal pentru distrugere, el făcând praf o poartă de casă după ce ar fi fost ”ţepuit” de un vânzător de calculatoare.
Evident, fiind un asemenea ”băiat rău”, el a avut un succes uriaş la domnişoare, putând să se laude cu relaţii, nu foarte lungi, dar extrem de mediatizate cu celebrităţi din showbiz-ul mioritic.


 

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

El 22 de ani, ea 14 si e gravida. Desi parintii i-au inteles, politia i-a facut dosar penal baiatului

O invatatoare din Vaslui are dosar penal dupa ce a batut si a umilit copii. Mai multi parinti au trimis o scrisoare infricosatoare

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Horoscop Zilnic Duminică 24 Ianuarie 2021: Săgetătorii se vor confruntă cu un moment de cumpănă în domeniul profesional

Profeția TERIBILĂ a omului care a prevestit criza! Ce urmează în America este fără precedent

Surpriză uriașă! Cine este fosta iubită celebră a lui Mircea Badea? Au fost împreună 7 ani, înainte de Carmen Brumă

Anunț despre facturile la energie electrică. Ce trebuie să facă românii

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies