
kanald.ro
Filmul „Nasty” a avut lansarea pe data de 16 aprilie
Sport
Ilie Năstase este unul dintre cei mai faimoși jucători de tenis din lume, sportivi precum Rafael Nadal având cuvinte de laudă la adresa sportivului român. Acest lucru se poate observa și în filmul „Nasty”.
Pe data de 23 august, anul 1973, un român avea să scrie istorie, devenind primul număr 1 din istoria clasamentului ATP (Association of Tennis Professionals). Mai precis, este vorba despre Ilie Năstase, una dintre figurile marcante din istoria acestui sport.
Ilie Năstase a ocupat primul loc în clasamentul ATP vreme de 40 de săptămâni. Potrivit tennis-x.com, fostul sportiv român a fost „detronat” din poziția de lider de către John Newcombe, dar acesta nu a rezistat mult, Jimmy Connores preluând apoi conducerea în clasament.
La aproape 51 de ani diferență de când a reușit să devină primul număr 1 din tenis, a avut loc lansarea unui film despre viața lui Ilie Năstase, producția cinematografică purtând numele de „Nasty”, o producție cinematografică despre viața și parcursul profesional al unuia dintre cei mai cunoscuți jucători din istoria „sportului alb”.
Tablou cu Ilie Năstase din cadrul galei de lansare a filmului „Nasty”
În cadrul acestui eveniment au fost prezenți și alți foști sportivi de renume în România și nu numai.
Printre persoanele care au luat parte la premieră s-au numărat Boris Becker, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Bogdan Stelea sau Nadia Comăneci.Ilie Năstase în timpul unui meci la Wimbledon
Nadia Comăneci a avut cuvinte de laudă la adresa lui Ilie Năstase. Mai precis, fosta gimnastă a fost întrebată în cadrul galei de lansare a filmului dacă „Nasty” reprezintă un model pentru tineretul din ziua de astăzi, iar răspunsul său a fost: „Este în continuare o motivație pentru tânăra generație.
De asemenea, Nadia Comăneci a declarat în cadrul evenimentului următorul lucru despre „Nasty”: „Ilie este amuzant. Ilie este încă tânăr în amuzament. Ilie este sincer. Dă totul pentru tine”.
În cadrul acestui film, Rafael Nadal, fost număr 1 în clasamentul ATP, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Ilie Năstase.