
In articol:
Codin Maticiuc, pe lângă statul de fost crai de Dorobanți, acum schimbându-se într-un tată și un iubit de excepție, este cunoscut și pentru latura sa artistică.
A făcut filme la viața sa și a și jucat în câteva, acum făcând parte din distribuția serialului pus în scenă de Lia Bugnar și Anghel Damian.
Codin Maticiuc a plâns pentru prima dată pe platoul de filmare
Deși nu este la primul său contact cu lumea cinematografică, Codin spune că abia acum se simte confortabil pe set și tot abia acum a început să se și privească pe micul ecran, plăcându-i ceea ce vede.
Și asta pentru că echipa din spatele camerelor de filmat, dar și colegii l-au ajutat mult, l-au făcut să se simtă confortabil și, petrecând atât de mult timp împreună, au legat o relație și dincolo de platoul de filmare.
Iar asta se vede în fața camerei, când fiecare își etalează talentul mai cu ușurință, fără temeri ori rețineri față de cei din jur.
„În general nu îmi place de mine… A început să-mi placă de mine pe măsură ce au început să treacă episoadele. Mi-a plăcut cel mai mult de mine în episodul 1, sezonul 2 și în următoarele episoade. Adică chiar am simțit cum am crescut.
Codin Maticiuc spune că devine din ce în ce mai bun în ceea ce înseamnă actoria
Citește și: Cine sunt actorii din serialul Clanul, sezonul 2? Vezi distribuţia completă
Mai mult decât atât, iubitul Anei Pandeli a făcut public și un amănunt neștiut de multă lume. Deși în viața reală pare un bărbat dur, el spune că, de fapt, ascunde o mare sensibilitate.
Doar că acea sensibilitate, până acum, nu a putut să o arate și pe platoul de filmare. Însă, la 42 de ani, actorul spune că a reușit un lucru mare pentru un om al filmului: să plângă real la o scenă.
Iar asta, crede el, se datorează experienței în breaslă, dar și în viața de zi cu zi, având acum alte repere și altă gândire față de cel care a fost în trecut.
„Contează și cât timp ai la dispoziție. Este primul film în care am plâns. Adică am reușit să plâng real la o scenă. Am mai încercat să plâng în alte filme și nu am putut niciodată, deși eu plâng destul de ușor în afara camerelor. Pe bune plâng ușor la filme, sunt genul sensibil. Dar la filmări nu îmi ieșea. Acum a fost prima dată. Nu am o explicație. De ce acum am putut. Am reușit pentru că poate a fost o aliniere de Planete, adică echipa, colegii, că m-am obișnuit, am început să mă simt confortabil cu ei, am trecut prin tot felul de chestii în viață la care mă pot raporta. Adică una e să plângi așa la 25 de ani, la 35 sau la 43. Adică ai mai trecut prin niște experiențe la care te poți raporta și poți să te duci în zona aia”, a mai spus actorul.