kanald.ro
Evenimente
A murit Dorin Chelaru, fostul jucător de handbal de la Steaua București! Și-a dat ultima suflare la 64 de ani, din cauza unei boli nemiloase: „Cuvintele sunt puține, lacrimile multe”
Este doliu în Vaslui, după moartea profesorului și fostului jucător de handbal, Dorin Chelaru.
Doliu în sportul și învățământul românesc. Dorin Chelaru, un profesor de Educație Fizică și Sport din Fălciu, județul Vaslui, dar și fost membru al echipei naționale de handbal, a încetat din viață. Și-a dat ultima suflare la vârsta de 64 de ani, răpus de o boală cruntă.
Vestea tristă a decesului său a fost făcută publică marți, în data de 8 aprilie. Dorin Chelaru se confrunta de mult timp cu o boală cruntă. Din păcate, organismul lui nu a mai putut face față, iar regretatul profesor s-a stins.
Foștii săi colegi și elevi de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir” sunt acum în stare de șoc și își varsă tristețea pe rețelele de socializare. Toată lumea îl descrie ca fiind un „om bun de dat exemplu”.
„Un om blând, vesel și un Director drag nouă, tuturor. Cuvintele sunt puține, lacrimile multe”, au scris reprezentanții Liceului „Dimitrie Cantemir” în mediul online.
Dorin Chelaru
Cine a fost Dorin Chelaru?
Dorin Chelaru urma să împlinească vârsta de 65 de ani în luna august, dar nu a mai apucat să sărbătorească. În tinerețe a jucat handbal și a făcut parte din echipa Steaua București, dar și din lotul național.
Conform apropiaților, acesta avea și o strânsă legătură de prietenie cu Dorinel Munteanu. Timp de 35 de ani a activat ca profesor, 10 ani a ocupat funcția de director al Liceului „Dimitrie Cantemir” din Fălciu, iar la un moment dat a fost și consilier local.
„A fost un om de care ne vom aminti mereu, cu drag și cu recunoștință. Să îl odihnească Domnul în lumină”, a fost unul dintre mesajele scrise de apropiații săi pe Facebook.
Citește și: Anca Serea trece prin momente cumplite! Fiica ei, Leah, a fost operată în această dimineață