kanald.ro
Actualitate
A murit Ionuț, băiatul de 10 ani care cerșea la un Peco, ca să-și ajute mama și frații. Copilul a fost lovit de o mașină: "Ascundea o dramă, dar el zâmbea mereu"
Micuțul a decedat la spital, la o săptămână după ce a fost lovit în plin de autoturism, în timp ce traversa strada.
Ionuț, un băiat din Iași, în vârstă de 10, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. Acesta a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis, iar în urma impactului a suferit leziuni grave. Din nefericire, organismul micuțului nu a mai rezistat, iar o săptămână mai târziu a decedat, în ciuda tuturor eforturilor medicilor de a-l tine în viață.
Ionuț ascundea o adevărată dramă
Vestea că băiețelul de 10 ani s-a stins pe patul de spital în urma tragicului accident i-a cutremurat pe locuitorii din Hârlău. Majoritatea oamenilor îl cunoșteau pe Ionuț ca fiind un copil vesel, mereu cu zâmbetul pe buze. În realitate, de fapt, micuțul trăia o adevărată dramă. Vecinii povestesc că Ionuț mergea aproape zilnic la benzinăria din oraș, în speranța că oamenii îl vor ajuta cu bănuți.
Imagine de la locul accidentului
Băiatul, care provenea dintr-o familie defavorizată, locuia împreună cu mama sa și alți trei frați. Cei cinci încercau să supraviețuiască de pe o zi pe alta și rareori aveau ce pune pe masă: „Ionuț, așa cum îl cunoaște toată lumea, a crescut sub ochii mei, venea des în gara din Hârlău, de unde lua apă la bidoane pentru băut. Numele lui era Strungariu Armando Vasile, doar că toată lumea îi spunea Ionuț. Avea doar 10 ani și era un copil plăcut și plin de viață, care ascundea o dramă, în ciuda faptului că el mereu zâmbea. Aproximativ toți cei ce alimentau la PECO Hârlău îl știau bine pe Ionuț și îl apreciau. Ionuț era capul familiei.
El era cel mai mare dintre cei 4 frați, după ce tatăl său a ajuns la pușcărie și își ajuta mama și frații așa cum putea el. Mama lui, Florica Strungariu, este un caz social, nu are niciun venit și mai are de crescut 3 copii mici.”, a declarat Marian Samciuc, un bărbat care îl cunoștea foarte bine pe Ionuț, pentru bzi.ro.
Ionuț, copilul mort în accidentul de la Hârlău
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Strigăt de ajutor pentru familia lui Ionuț
Moartea lui Ionuț a căzut ca un trăsnet peste familia lui. Mama și frățiorii băiețelului de 10 ani nu-și pot reveni din șoc, de când au primit vestea cutremurătoare.
În semn de solidaritate, locuitorii orașului Hârlău au făcut apel la toți cei care le-ar putea da o mână de ajutor celor patru, în aceste momente cumplite: „Pentru Ionuț, fac apel către toți cei care pot ajuta această mămică îndurerată, care trebuie să-și înmormânteze copilul. Toți cei care doresc pot să o ajute fiecare cu ce poate. Am inițiat mai multe campanii de ajutorare la nivelul orașului pentru această familie.”, a mai spus Marian Samciuc.