
kanald.ro
Mindaugas Kieras
Evenimente
Mindaugas Kieras, fostul căpitan al echipei naționale de hochei din Lituania, a decedat la 45 de ani.
Lumea sportului din Lituania este în doliu, după ce s-a produs o tragedie uriașă. Mindaugas Kieras, fostul căpitan al echipei naționale de hochei, a decedat la vârsta de 45 de ani. Regretatul sportiv s-ar fi aruncat de pe un pod.
Conform apropiaților săi, Mindaugas s-ar fi aruncat de pe un pod și a căzut în râu. S-a ales cu răni extrem de grave, în urma cărora a decedat. Prietenii și rudele sale sunt acum în stare de șoc și nu își pot explica gestul său.
„După cum mi-a spus soția lui, a sărit de pe un pod în râul Sventoji și, încă de la identificarea trupului, s-a putut vedea că avea capul și gâtul perforate. Cred că trebuie să fi fost niște piloni sau ceva asemănător în râu”
Mindaugas Kieras
Moartea lui Mindaugas Kieras a lăsat un gol uriaș în domeniul sportului din Lituania. Federația Lituaniană de Hochei și-a prezentat regretul cu privire la decesul său fulgerător.
„Hocheiul lituanian a pierdut un mentor, un lider și un simbol al sportului național. Sâmbătă a venit o veste tragică, ce a șocat întreaga comunitate sportivă. Mindaugas Kieras, fost antrenor al echipei naționale de hochei a Lituaniei, fost căpitan și suflet al echipei, și antrenor principal al clubului Vilnius Hockey Punks, a murit în urma unui accident”, a transmis federația de hochei.
Mindaugas Kieras a avut o carieră de 20 de ani ca jucător de hochei în diviziile inferioare ale Campionatului Mondial.