
kanald.ro
Adela Popescu, destăinuiri neașteptate despre viața sa
Vedete
Adela Popescu s-a reîntors în timp și a vorbit despre copilăria sa.
Adela Popescu are 36 de ani, este cunoscută ca actriță, prezentatoare și cântăreață, este soție și mamă a trei copii și poate spune că duce viața la care a visat mereu.
Însă, deși nu-i lipsește nimic acum, gândul vedetei este tot la perioada copilăriei, când, deși nu avea posibilitățile pe care le are în acest moment, se simțea răsfățată în sânul familiei.
Pe rețelele de socializare, unde este foarte activă și unde împărtășește totul cu admiratorii săi, deloc puțini la număr, Adela Popescu a publicat acum o serie de imagini de colecție, de pe vremea când ea era doar un copil.
Mai mult decât atât, alături de fotografiile de familie, în care apare alături de părinții și bunicii ei, soția lui Radu Vâlcan a lăsat și un mesaj de suflet.
Ca pe vremuri, așa cum se spunea la țară, Adela Popescu și-a făcut o scurtă descriere, precizând a cui este ea și unde anume locuiește în sat.
Și tot în rândurile scrise cu suflet, odată întoarsă în timp, Adela Popescu și-a amintit și de plăcerile copilăriei sale, având pe atunci câte un moment special cu fiecare dintre bunicii ei.
Adela Popescu, destăinuiri neașteptate despre viața sa
Citește și: Cum a fost vacanța în Thailanda pentru Adela Popescu? Vedeta a povestit tot la televizor: „Ceva oribil”
De altfel, amintirile sale continuă și în prim-plan apar și frații ei, care încă de pe atunci o răsfățau mai ceva ca pe o prințesă.
”Eu sunt a lu’ Doru a lu’ Colivaru și a Doinei a lu’ Grecioiu. Care stă dilavale de primărie și diladeal de Mită a lu’ Costică.