
kanald.ro
Actualitate
Zeci de persoane au trecut prin clipe de coșmar, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat în Arad.
Un accident rutier ce putea duce la o adevărată tragedie a avut loc pe un drum din Arad! Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat, însă din fericire, toți au reușit să se salveze, ieșind unul câte unul prin parbrizul făcut țăndări. De asemenea, a fost activat și planul roșu, iar la fața locului au ajuns 20 de autospeciale SMURD și ambulanțe din Arad și Timiș.
Din fericire, doar 9 dintre cei 33 de pasageri au fost răniți ușor, printre care și un copil de 11 ani.
Pasagerii din autocar erau toți originari din Arad și se întorceau acasă după ce au mers într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din Bihor. Din păcate, la ieșirea din localitatea Cuied spre Buteni, pe un drum abia asfaltat, însă fără marcaje și semnalizare, șoferul autocarului nu a observat o curbă.
Mai mult decât atât, carosabilul era umed din cauza ploii și era și întuneric, motiv pentru care conducătorul auto a pierdut controlul volanului.
„Nu este niciun semn care să-mi arate curba asta, un drum pe care nu-l ştiu”, a declarat șoferul, scrie Observatornews.ro.
După sperietura pe care toți pasagerii au tras-o, aceștia au reușit să se salveze singuri, ieșind rând pe rând prin parbrizul autocarului.
Nouă pasageri, printre care și un minor de 11 ani, au suferit răni ușoare. Persoanele care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost preluate de un alt autocar sau de rudele care au venit într-un suflet când au aflat de incidentul grav.