
kanald.ro
Social
Un bărbat în vârstă de 26 de ani fără permis de conducere a provocat un accident grav în București.
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, fără permis de conducere, a pus viața soției și a copilului acestora în pericol. Bărbatul conducea cu o viteză peste limită pe străzile din București, iar polițiștii i-au făcut semn să oprească. Deoarece nu a respectat indicațiile primite, oamenii legii au început să îl urmărească. La un moment dat, șoferul s-a izbit de o altă mașină, iar autoturismul a fost proiectat într-un stâlp de beton care asigura tensiunea cablurilor pe linia de tramvai.
„În jurul orei 07:35, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în intersectia str. Barbu Vacarescu-sos. Fabrica de Glucoza au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe str. Barbu Vacarescu către bd. Pipera. Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului efectuat și a continuat deplasarea către Bd. Alexandru Șerbanescu, încercând să se sustragă. În acest context, polițiștii au procedat la urmărirea conducatorului auto, care pe str.
În urma impactului, mai multe piese ale mașinii au zburat pe trotuar, iar viața pietonilor a fost grav pusă în pericol. În mașină se aflau șoferul de 24 de ani care nu deținea un carnet de conducere, alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani și un copil de 5 ani. Potrivit ultimelor informații, tânăra și copilul ar fi fost soția și fiul acestuia.
„În urma coliziunii atât conducatorul auto cât și pasagerii care se aflau în autovehicul au fost scoși în afara acestuia, iar ulterior acestui moment conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 24 de ani a plecat în fugă de la fața locului cu intenția de a se sustrage, însă polițiștii au reusit sa-l imobilizeze după ce l-au urmărit pedestru aproximativ 100 de m. În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea pasagerilor aflați în autovehiculul condus de bărbatul în vârsta de 24 de ani, care au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana care a condus autovehiculul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, scrie în comunicatul transmis de oamenii legii.