Stiri

Accident grav în centrul Capitalei! Trei persoane au fost rănite după ce un troleibuz a spulberat o maşină!

Un accident grav a avut loc în această dimineață în centrul Capitalei, în Piața Romană, la intersecţia Bulevardului Dacia cu Strada Polonă.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Trei persoane au fost rănite în urma accidentului rutier.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au transmis că şoferul unui autoturism care circula pe Bulevardul Dacia către Calea Moşilor, la intersecţia cu Strada Polonă, ar fi efectuat virajul stânga către strada Mihai Eminescu şi nu ar fi acordat prioritate unui troleibuz, informează observator.tv.

În urma accidentului, trei persoane, cu varste cuprinse între 21 şi 42 de ani, au fost transportate la spital, fiind vorba de doi pasageri din troleibuz şi un pasager din maşină.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au demarat cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.