WowNews logo WOWnews
Stories

Stiri

Accident grav, soldat cu un mort şi doi răniţi! Unde a avut loc incidentul

Un accident foarte grav s-a petrecut noaptea trecută pe DN21A, în judeţul Ialomiţa. Un autoturism a lovit o căruţă nesemnalizată.

Accidentul a avut loc în zona localităţii Murgeanca. Traficul în zonă a fost blocat complet timp de mai multe ore după accident.

O persoană a murit şi alte două au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale după coliziunea teribilă.

”Şoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, nesemnalizat. În urma impactului au rezultat trei victime, dintre care două au fost transportate la spital, iar conducătorul atelajului a decedat”, a anunţat Infotrafic. 

Un alt accident grav a avut loc în Arad, acolo unde două maşini s-au izbit violent. Unul dintre autoturisme a intrat într-un stâlp de beton aflat pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu 7 victime, dintre care 5 au ajuns la spital. Una dintre victime era inconşientă în momentul sosirii echipajelor de salvare. Ambii şoferi ar fi avut viteză mare în momentul accidentului.