kanald.ro
Vedete
Accident groaznic în urmă cu puţin timp! Trei persoane au MURIT, alte două sunt rănite
Un accident teribil s-a produs în urmă cu puţin timp pe DN 3, în dreptul localităţii Ştefăneşti, Călăraşi. Trei oameni şi-au pierdut viaţa, după ce maşina în care se aflau s-a izbit puternic de un copac, scrie Antena 3.
În urma impactului teribil, alte două persoane au fost rănite şi au fost transportate cu elicopterul SMURD la un spital din Capitala. Printre răniţi se află şi o fată de 12 ani, în stare foarte gravă.
Din motive necunoscute, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a lovit violent de un copac. Şoferul şi fratele acestuia au murit pe loc, în dreapta şoferului era soţia acestuia care a scăpat cu răni mai uşoare. În spate erau cele două fetiţe, de opt şi 12 ani. Pentru una dintre ele, medicii nu au mai reuşit să facă nimic, pe cealaltă au resuscitat-o şi au reuşit să o readucă la viaţă.
Un elicopter SMURD a transportat-o la un spital din Capitală. Tot în Bucureşti a ajuns şi mama. Poliţiştii continuă cercetările pentru a afla ce s-a întâmplat.