WowNews logo WOWnews
Stories
accident Cluj
Imagini de la locul accidentului din Cluj

Evenimente

Accident mortal în Cluj-Napoca! O tânără de 27 de ani a fost spulberată pe stradă de un șofer de ridesharing. Femeia traversa printr-un loc nepermis

O femeie în vârstă de 27 de ani din Cluj a murit după ce a fost lovită de o mașină condusă de un șofer de ridesharing.

Tragedie pe o stradă din Cluj-Napoca. O tânără în vârstă de 27 de ani a fost lovită mortal de un autoturism condus de un șofer de ridesharing. Echipajele de salvare ajunse la fața locului au încercat preț de minute în șir să o resusciteze, însă a fost în zadar.

Citește și: Mesaj RO-Alert transmis de autoritățile din Prahova, după ce un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost atacat de urs! Bătrânul a avut nevoie de îngrijiri medicale

Citeste si: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.” - kfetele.ro

Imagine de la locul accidentului din Cluj

[Sursa foto: Captură Video Observator]

Accident mortal în Cluj

Evenimentul tragic a avut loc în seara de 26 octombrie, pe Calea Mănăștur din Cluj-Napoca. Femeia, în vârstă de 27 de ani, traversa strada printr-un loc nepermis, la doar câțiva metri distanță de trecerea de pietoni.

În acel moment, a fost lovită din plin de mașina condusă de un șofer de ridesharing. La fața locului au venit de urgență mai multe echipaje de salvare, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă, decât să îi constate decesul.

„La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe Calea Mănăștur, în municipiul Cluj-Napoca. Din  cercetările preliminare, polițiștii au constatat că o tânără de 27 de ani, s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nemarcat și nesemnalizat, moment în care a fost accidentată de un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, care circula din direcția Calea Mănăștur înspre Florești. Echipajul medical aflat la fața locului procedează la efectuarea manevrelor de resuscitare”, a transmis IPJ Cluj după accident, conform Observatornews.ro.

Șoferul de ridesharing, un bărbat în vârstă de 25 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ. 

Citește și: Motivul sumbru din spatele asasinatului de la Arad?! Un cunoscut expert criminalist a analizat cele noi detalii în cazul care a șocat România | EXCLUSIV

Imagine de la locul accidentului din Cluj

[Sursa foto: Captură Video Observator]