
kanald.ro
Social
Femeia de 38 de ani, care a pierit alături de soțul și cei trei copii ai lor, a făcut o postare înfiorătoare cu câteva zile înainte să moră striviți de un TIR.
Cei cinci se întorceau din Franța, acolo unde s-au stabilit în urmă cu câțiva ani. Familia avea de gând să-și petreacă concediul în România, aici unde își puseseră în plan să renoveze casa pe care o dețineau în Zimnicea. Numai că soarta lor a fost una tragică.
Se aflau pe E70, denumit și „Drumul Morții” tocmai pentru că pe această porțiune de drum au loc foarte multe accidente rutiere. În doar câteva secunde au fost striviți de un TIR care circula regulamentar, iar, din păcate, niciunul nu a scăpat cu viață.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri care au stabilit faptul că un bărbat de 40 de ani, din oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, la km 72, din direcţia de deplasare municipiul Bucureşti către Alexandria, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa
Ultima postare de pe rețelele de socializare a mamei este de-a dreptul înfiorătoare. Iată ce mesaj a transmis femeia cu doar puțin timp înainte ca ea, soțul ei dar și cei trei copii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, să fie striviți de un mastodont.
Erau o familie fericită și unită, cel puțin asta reiese din imaginile postate de Corina Raluca Cojocaru, femeia de 38 de ani care a pierit alături de soțul ei și cei trei copii ai lor, în județul Teleorman. Ultima postare a femeii pe Facebook este un filmuleț în care cei cinci se bucură din plin de timpul petrecut împreună în România, într-o scurtă escapadă pe Dunăre, cu barca.
Cu câteva zile în urmă, femeia postase un mesaj sfâșietor pe rețeaua de socializare, în care își amintea cu durere de moartea mamei sale.
„Ziua in care îți pierzi mama este ziua in care realizezi ca ai pierdut jumătate din tine. Prețuiți-le cat le mai aveți", scria femeia în urmă cu câteva zile.