kanald.ro
        Vedete
„Acest fericit moment din viața noastră” Claudia Puican, noi declarații despre sarcină! Este sau nu gravidă?
Claudia Puican a răspuns celei mai mari curiozități a fanilor ei. Este sau nu însărcinată?!
De când s-au căsătorit, în urmă cu fix un an, cea mai mare dorință a Claudiei Puican și a lui Armin Nicoară a fost să devină părinți. Cu toții așteaptă cu nerăbdare ca cei doi artiști să dea mare veste, însă, în cazul lor, din mai multe motive, lucrurile nu sunt atât de ușoare, iar o simplă dorință nu este suficientă pentru a și primi ceea ce vor. Pe lângă faptul că petrec foarte mult timp pe drumuri, în toate colțurile țării, la evenimente, și prea puțin acasă, saxofonistul se confruntă de ani buni cu o serie de probleme de sănătate care au necesitat o atenție sporită, numeroase analize și tratamente până să decidă că este momentul ca un copil să vină pe lume. Cu toate acestea, fanii celor doi sunt nerăbdători să afle răspunsul despre sarcină chiar de la Claudia Puican. Artista a răspuns fără ezitare la întrebarea care, în ultimele luni, a fost pe buzele tuturor admiratorilor lor.
Aflată în mașină cu buna lor prietenă, artista Stana Stepănescu, în urma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, Claudia Puican a fost întrebată dacă este însărcinată cu primul ei copil. Artista a răspuns fără ezitare că momentan lucrurile nu s-au concretizat, însă că nu va ține doar pentru ea vestea atunci când va afla că va deveni mămică.
„Încă nu, dar vă anunțăm când va veni acest fericit moment din viața noastră.”, a fost răspunsul oferit de Claudia Puican.
Cu ce probleme se confruntă Claudia Puican și Armin Nicoară în a deveni părinți?
De la o vârstă fragedă, Armin Nicoară a fost diagnosticat cu o boală grea, diabet. În acel moment, lumea i-a fost dată peste cap și cu greu și-a revenit din șocul pe care l-a trăit. Din cauza acestei boli, saxofonistul și soția sa întâmpină o serie de dificultăți care le pun piedici în a deveni părinți.
„Eu 100% îmi doresc să devin tată. Lucrăm în acest moment la acest lucru, pentru că eu am și o frică din cauza bolii, a diabetului. Am auzit la diferiți oameni, că e posibil ca, dacă ai diabet, și copilul să se nască cu diabet. Nu aș vrea un copil, la o vârstă fragedă, să se nască cu diabet, pentru că eu cred că ar fi un chin, dar nu se știe niciodată. Doamne ferește!”, a povestit Armin Nicoară, în emisiunea „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro