
kanald.ro
Diverse
Sportul aduce o mulţime de beneficii atât în viaţa copiilor, cât şi în viaţa adulţilor.
Este important să ştim că sedentarismul nu afectează doar adulţii, ci şi copiii. Iar efectele negative ale acestuia pot fi remarcate aproape imediat: de la obezitate, la probleme cardiovasculare, până la depresie şi un tonus fizic scăzut.
De ce să îi îndreptăm pe cei mici către sport? Ei bine, pe lângă beneficiile legate de sănătate şi pe lângă momentele distractive, sportul îi învaţă pe cei mici importanţa lucrului în echipă, îi motivează şi le stârneşte dorinţa de a câştiga şi de a performa.
Citeste si: Naomi și Dorobanțu se sărută! Concurenții n-au mai rezistat și au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro
Sportul este tot o formă de joacă, dar o joacă activă, organizată şi supravegheată, astfel ea devenind o modalitate prin care cei mici dobândesc o serie de abilităţi utile în viaţă.
1. Înotul
Înotul este unul din puţinele sporturi, dacă nu chiar singurul, care pot fi practicat încă din primele zile de viaţă. Acesta are o mulţime de beneficii, de la întărirea musculaturii şi a flexibilităţii, la o mai bună funcţionare a sistemului cardio–respirator, la stimularea rezistenţei, la dezvoltarea capacităţii de coordonare; până la dezvoltarea inteligenţii emoţionale.
Spre deosebire de alte sporturi, înotul poate fi practicat indiferent de anotimp.
Când poate un copil să practice înotul de performanţă?
În cazul înotului, competiţiile oficiale se adresează copiilor cu vârsta de peste 9- 10 ani. Dar pentru a putea participa la o competiţie de înot, pregătirea trebuie să înceapă mult mai devreme, undeva în jurul vârstei de 6- 7 ani.
Cât de des ar trebui să înoate cel mic?
În cazul în care, înotul este o activitate la care cel mic participă de plăcere şi mai are şi alte activităţi pe lângă, atunci frecvenţa recomandată este de o şedinţă pe săptămână.
2. Tenisul de câmp
Tenisul de câmp este una din activităţile care implică atât atenţie, concentrare, rapiditate, cât şi o bună mobilitate. Tenisul contribuie la îmbunătăţirea reflexelor i a vitezei de reacţie a celui mic. Mai mult decât atât, tenisul de câmp contribuie la dezvoltarea gândirii logice şi strategice, la dezvoltarea capacităţii de anticipare a mişcărilor adversarului şi aşa mai departe.
De la ce vârstă poate fi practicat tenisul de câmp?
Tenisul de câmp este o activitate sportivă ce poate fi începută de la vârsta de 5 ani. Perioada optimă de începere a acestui sport fiind între 5 şi 7 ani.
3. Gimnastică şi\sau dans sportiv
Atât dansul sportiv, cât şi gimnastica sunt forme excelente de mișcare și de eliberare a energiei. Aceste activităţi sportive cresc forţa fizică şi contribuie la dezvoltarea musculaturii, îmbunătăţind flexibilitatea şi capacitatea de coordonare a celor mici.
De la ce vârstă îl putem înscrie pe cel mic la cursurile de dans sau gimnastică?
Copilaşii care fac performanţă în aceste două sporturi, încep de la o vârstă fragedă, uneori chiar de la 3 ani.
4. Fotbal
Fotbalul este un sport care consumă foarte multă energie. Acesta încurajeză munca în echipă, contribuie la dezvoltarea musculaturii, la îmbunătăţirea coordonării şi a reflexelor. În general, fotbalul alături de alte sporturi precum: baschet, volei, scrimă etc. ar trebui să fie practicate, mai serios, după vârsta de 12 ani.
Cum alegi cel mai bun sport pentru cel mic?
Primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este dorinţa celui mic. Dacă acesta doreşte să practice un anumit sport, nu ar trebui să te opui doar pentru că eşti îngrijorat în privinţa riscului accidentărilor. În condiţiile în care, antrenorul este responsabil şi foloseşte echipamentele de protecţie potrivite, nu ai de ce să îţi faci griji. Bineînţeles că trebuie să ţii cont şi de sfatul medicului şi de afecţiunile de care suferă cel mic. Dar dacă nu sunt contraindicaţii de la medic, atunci îl poţi lăsa pe cel mic să practice inclusiv karate, judo ori alte sporturi care par mai dure.
Al doilea aspect este reprezentat de vârstă. Unele sporturi, precum înotul pot fi practicate încă din primele zile de viaţă, pe când fotbalul şi baschetul sunt mai potrivite pentru adolescenţi.
De asemenea, un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este motivul practicării sportului. Mai precis, cel mic practică un sport doar pentru distracţie sau o face pentru că îşi doreşte să facă performanţă?
Este important să ştii că sporturile de performanţă vin la pachet cu o serie de avantaje, dar şi dezavantaje. Iată câteva dintre ele.
Avantajele sportului de performanţă:
- Disciplină;
- Un stil de viaţă sănătos;
- Competitivitate;
- Dezvoltarea musculaturii;
- Îmbunătăţirea stimei de sine;
- Va învăţa să lucreze în echipă;
- Se va dedica unei cauze;
- Dar şi multe, multe alte.
Dezavantajele sportului de performanţă:
- Implică un număr mare de ore pentru pregătire- antrenamente;
- Implică un stres mare, pentru că este posibil ca micii sportivi să se simtă obligaţi să exceleze;
- Posibile accidentări;
Oricare ar fi sportul pe care puştiul tău doreşte să îl practice, îţi recomandăm să îl susţii. Pentru că sportul este o activitate care aduce o mulţime de beneficii în viaţa celui mic.