kanald.ro
Vedete
Adelina Pestrițu, noi intervenții la nivelul feței. Ce și-a făcut de această dată vedeta: ”Întotdeauna am promovat stilul îngrijit”
Adelina Pestrițu s-a lăsat iar pe mâna specialiștilor în frumusețe.
De când nu mai apare zilnic pe micul ecran, Adelina Pestrițu și-a format o adevărată comunitate în mediul online, devenind o influenceriță de succes.
Admiratorii ei sunt foarte mulți și foarte curioși în a afla tot ce face vedeta lor preferată. Astfel că diva este foarte activă și împărtășește totul cu ei, lucru pe care l-a făcut și acum.
Adelina Pestrițu, în aceeași zi, două intervenții la nivelul feței
În online, fosta prezentatoare TV le-a mărturisit internauților că s-a lăsat, din nou, pe mâna experților în frumusețe. Diva spune că acum a apelat la o procedură prin care să își ascundă oboseala de pe chip și vârsta din buletin.
La 35 de ani, bruneta nu se ferește în a spune că ridurile și-au făcut apariția și pe chipul ei, tocmai de aceea acum a apelat la o procedură deloc dureroasă, menționează ea, dar cu efect imediat.
”De data asta fără înțepături, procedura este inovatoare, care nu e deloc dureroasă, m-am dus acolo puțin tremurând pentru că mă gândeam, nu știu, că o să mă înțepe, o să mă taie, dar nu s-a întâmplat așa. Procedura este destul de ușoară, dar cu un efect wow. S-a făcut în zona ochilor pe frunte și puțin în scalp. Practic, s-a întins pielea, s-au diminuat ridurile de pe frunte, de la colțul ochiului au dispărut ridurile acelea care lasă senzația că ești obosită. E normal, la 35 de ani mai ai și riduri, că nu ai față de ceară”, a spus Adelina Pestrițu pe pagina personală de Instagram.
Ridurile nu sunt singura problemă a vedetei, tocmai de aceea, în urmă cu o lună a mai apelat la o procedură, pe care acum a repetat-o. Adelina Pestrițu mărturisește că astfel a scăpat de firele roșii de sub piele, vizibile mai ales când apare nemachiată și care nu o făceau deloc să se simtă bine.
”Poate că ați observat că zona asta era roșie, eram iritată, mi-am făcut un alt tratament, tot cu laserul, pentru firele roșii de sub piele care ies în evidență când nu purtăm make-up, provocate de stres, alimentație și așa mai departe. Chiar îmi place foarte mult”, a mai spus fosta prezentatoare.
Adelina Pestrițu
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Cu două intervenții la activ, făcute în aceeași zi, Adelina Pestrițu spune că nu este adepta exagerărilor în privința schimbărilor. Însă promovează și susține stilul îngrijit, dar și atenția acordată frumuseții și sănătății.
”Nu sunt adepta excesului în injectări, tratamente de întins fața ca să nu mai ai expresie, dar întotdeauna am promovat stilul îngrijit și cu atenție pentru sănătate și frumusețe”, a concluzionat vedeta.