Adevăratul motiv pentru care Ioana Condea ar fi murit! E vorba despre băiețelul ei

S-ar fi aflat motivul principal pentru care Ioana Condea a murit.

Autor: A.V.

In articol:

Ioana Condea a murit pe data de 13 ianuarie, într-un spital din Koln. Tânăra se afla în grija medicilor de mai bine de patru ani. Conform unor surse ale familiei, tânăra de 24 de ani ar fi murit din cauza dorului de cel mic, David.

După aproape cinci ani de chin, în care s-a afla în comă, Ioana Condea se simțea mai bine atunci când fiul ei, David, vedea în vizită la spital. Odată cu întreruperea acestor vizite, tânăra s-ar fi stins de dorul băiețelului.

”Am văzut-o pe Ioana ultima oară în urmă cu un an. Nu putea vorbi, dar mă înțelegea. M-am speriat, pentru că am prins-o chiar în timpul unei crize de epilepsie, iar eu eram gravidă. Mi-a fost frică să nu mi se facă rău și am decis s-o vizitez mai rar. Mama ei a văzut-o ultima oară în aprilie anul trecut, și cred că inclusiv asta a contat pentru ea.

Citeste si: Ana Maria, fosta iubită a lui Fuego, a rupt tăcerea. De ce s-au desparțit, de fapt. E coșmarul oricărei femei..- bzi.ro

Faptul că nu și-a văzut familia atâta timp. L-a recunoscut pe fiul ei, David, când i l-am adus aici, și parcă se simțea mai bine. De asta avea ea nevoie ca să-și revină ușor, dar nu s-a putut, familia nu a avut condițiile materiale pentru a o vizita mai des. Eu cred că de aia s-a stins atât de repede, a murit de dorul fiului ei, David, mai ales”, a mărturisit o sursă apropiată familiei, pentru Cancan.

Citeste si: ”Păpușa lui mama” Glasul cutremurător al mamei Gabrielei Rîpan, în timpul înmormântării. Tatăl tinerei a ținut-o să nu se prăbușească de durere

Declarații sfâșietoare: ” A fost arsă cu acetonă”

”Zicea că vrea să îi facă lui David o viață mai bună, de aceea a și plecat acolo.

Nu știu dacă poate să doarmă liniștită pe pernă, pentru că ea a luat-o acolo. Prima oară când a dat să fugă, i-au fost rupte coastele în partea stângă. A doua oară, când a dat să fugă, a fost arsă cu acetonă. A treia oară a fost lovită în cap”, a mai spus mama ei.

”Își aduce aminte, că mami era în scaun cu rotile. Că i-a făcut injecții. Ține minte și știe. Sper să i se facă dreptate. N-o să am liniște până nu se face dreptate. Să sufere și ei cât a suferit copilul meu și cât suferim noi. Nu vreau să îmi imaginez ce va urma. Trebuie să mergem înainte pentru David, el ne-a mai rămas”, a spus mama Ioanei cu lacrimi în ochi.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

A mâncat o porție de spaghetti cu sos roșu, iar apoi a murit. Ce au descoperit medicii la autopsia studentului

Rezultate Loto 6 din 49. Numere Loto 6/49 27 ianuarie 2019

”Păpușa lui mama” Glasul cutremurător al mamei Gabrielei Rîpan, în timpul înmormântării. Tatăl tinerei a ținut-o să nu se prăbușească de durere

Primele declaraţii ale femeii de afaceri, după ce poze cu ea nud au apărut în mediul online: „O să plătească cumplit”

Șeful Pfizer dă cea mai bună veste! E anunțul anului despre pilula Paxlovid

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Blestemul lansat asupra Familiei Regale! Prințesa nu va putea fi fericită în veci. A plecat departe

EXCLUSIV | K.O. devastator pentru Moroșanu: ”Se plimbă cu caravana”. Lovituri sub centură și pentru frații Stoica

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies